M**** I** G******
InculpatPENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D I S P U N E: În baza art.155 şi 159 Cod pr.penală; Admite cererea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de DIRECŢIA DE INVESTIGARE A INFRACŢIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ŞI TERORISM-BIROUL TERITORIAL VALCEA,şi dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului M**** I** G******, fiul lui Ion şi Olga, născut la data de23 aprilie 1981, în municipiul Rm.Vâlcea, judeţul Vâlcea, CNP-*********5575, posesor al BI seria VX nr.205995, în prezenta aflat în Arestul IPJ Vâlcea, cu 30 de zile, începând cu 4 iunie 2008 şi până la data de 3 iulie 2008, inclusiv. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2008, la sediul Tribunalului Vâlcea. Preşedinte, Ştefan Claudin