F***** O***** E****
Apelant ReclamantB****** A*******
Apelant PârâtS****** N******
Apelant PârâtS****** M********
Intimat PârâtS****** C*****
Intimat PârâtAdmite cererea de investire cu formula executorie formulata de petentul Seghedi Iamandi Adrian.
Respinge actiunea.
Amana pronuntarea la 04.02.2011.
Amana pronuntarea la 28.01.2011.
Amana pronuntarea la 21.01.2011.
Amână judecarea cauzei la data de 14.01.2011, ora 9,30, termen în cunoştinţa părţilor, pentru când se citează martora Kolompar Viorica, în vederea audierii, la adresa indicată de reclamant în termen de 3 zile şi în temeiul art.188 C.pr.civ. se emite mandat de aducere cu privire la acest martor, pentru când se emit adrese la Primăria Timişoara-Serviciul banca de date urbană şi cadastru şi Primăria comunei Dumbrăviţa cu menţiunea de a comunica dacă terenul în litigiu este intravilan şi de la ce dată şi dacă a făcut obiectul Legii nr.18/1991sau a altor legi de retrocedare, la care se va anexa copie extras CF nr.4559 Timişoara şi la Administraţia Finanţelor Publice Timişoara cu menţiunea de a comunica situaţia privind plata impozitelor şi taxelor aferente imobilului în litigiu.
Amână judecarea cauzei la data de 3.12.2010, ora 9,45, termen în cunoştinţa părţilor, pentru când se emit adrese la la Primăria Timişoara-Serviciul Urbanism şi Sistematizări cu menţiunea de a comunica dacă terenul în litigiu este intravilan şi de la ce dată şi la Administraţia Finanţelor Publice Timişoara cu menţiunea de a comunica situaţia privind plata impozitelor şi taxelor aferente imobilului în litigiu, pentru când reprezentantul reclamantului va depune la dosar copia înscrisului conform căruia terenul era extravilan şi va prezenta martora Kolompar Viorica, sub sancţiunea decăderii din probă.
Amână judecarea cauzei la data de 12.11.2010, ora 12,30, termen în cunoştinţa părţilor, pentru când se citează martorii reclamantului Kojnok Gheza şi Belcia Ion Mircia şi Brata Ionel, în vederea reaudierii, pentru când instanţa se va pronunţa cu privire la suplimentarea probatoriului cu martora Kolompar Viorica solicitată de reprezentantul reclamantului, pentru când pârâtul Seghedi Iamandi Adrian va depune la dosar certificatul de moştenitor şi înscrisurile pe care arată că le deţine în apărare.
pentru când se citează reclamantul şi pârâţii Seghedi Iamandi Adrian şi Bărbosu Augustin cu menţiunea de a se prezenta personal la interogator, martorii reclamantului Kojnok Gheza, Belcea Ion Mircea şi Brata Ionel, în vederea audierii, pentru când reprezentanţii părţilor vor formula în scris precizări cu privire la poziţia terenului, pentru când reprezentantul pârâţilor va depune la dosar interogatoriul pentru reclamant şi pârâţii Seghedi Iamandi Adrian şi Bărbosu Augustin, pentru când instanţa se va pronunţa cu privire la proba cu martora Kolompar Viorica solicitată de reprezentantul reclamantului
Amână judecarea cauzei la data de 23.09.2010, termen în cunoştinţa părţilor, pentru când reprezentantul reclamantului va depune la dosar CF nr.32182 Timişoara şi va preciza în scris de ce Seghedi Adrian în calitate de moştenitor al defunctului S****** N****** (f.43 dosar), este indicat în cererea de introducere în cauză a moştenitorilor (f.69 dosar), ca fiind Seghedi Iamandi Adrian şi de ce contractul de vânzare-provizoriu (fila 6 dosar) nu este semnat de părţi, ci doar de martori, pentru când instanţa va pune în discuţie probatoriul.
Amana judecarea cauzei la 24.06.2010, termen în cunoştinţa reprezentantului reclamantului, pentru când se citează pârâţii, pentru când reprezentantul reclamantului va depune la dosar CF la zi nr.4559 Timişoara şi nr.32182 Timişoara pentru imobilul situat în Timişoara, str.Armoniei nr.22 şi nr.61195 pentru imobilul situat în Timişoara, str.Liege, nr.11, sc.B, ap.1, va preciza în scris de ce Seghedi Adrian în calitate de moştenitor al defunctului S****** N****** (f.43 dosar), este indicat în cererea de introducere în cauză a moştenitorilor (f.69 dosar), ca fiind Seghedi Iamandi Adrian şi de ce contractul de vânzare-provizoriu (fila 6 dosar) nu este semnat de părţi, ci doar de martori, pentru când instanţa va pune în discuţie probatoriul.
Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat ca neintemeiată. Amână judecarea cauzei la data de 27.05.2010, pentru când se citează părţile, pentru când instanţa va pune în discuţie probatoriul
Amana pronuntarea la 08.04.2010.
Amana judecarea cauzei la 01.04.2010, termen în cunoştinţa părţilor, pentru când se revine cu adresă la Arhiva Judecătoriei Timişoara cu menţiunea de a depune la dosar copie după sentinţa nr.4524/1994 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr.6710/1992, aflată la mapa cu sentinţe, semnată pentru conformitate şi să comunice dacă hotărârea respectivă a fost modificată în căile de atac la care se anexează o copie a sentinţei depusă la dosar, pentru când se comunică un exemplar din notele formulate de pârâţi cu reclamantul, pentru când reclamantul va face demersuri la OCPI Timiş pentru a i se comunica informaţii cu privire la actul original, pentru când instanţa va pune în discuţie probatoriul.
Amana judecarea cauzei la 18.02.2010, termen în cunoştinţa părţilor, pentru când se emite adresă la Arhiva Judecătoriei Timişoara cu menţiunea de a depune la dosar copie după sentinţa nr.4524/1994 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr.6710/1992, aflată la mapa cu sentinţe, semnată pentru conformitate şi să comunice dacă hotărârea respectivă a fost modificată în căile de atac, pentru când reclamantul va face demersuri la OCPI Timiş pentru a i se comunica informaţii cu privire la actul original, pentru când instanţa va pune în discuţie probatoriul.
Amana judecarea cauzei la 07.01.2009, termen în cunoştinţa părţilor, pentru când se emite adresă la Arhiva Judecătoriei Timişoara cu menţiunea de a acvira dosarul nr.6710/1992 al Judecătoriei Timişoara.
Amână judecarea cauzei la data de 10.12.2009, sala 5 şi trimite prezentul dosar la Completul C22C în vederea continuării judecăţii, termen dat în cunoştinţa părţilor.
Având în vedere că pârâţii au depus actele de stare civilă ale pârâţilor Seghedi Iamadi Adrian, Seghedi Sorin şi S****** N****** jr., va admite cererea de repunere pe rol. Constată necesar acordarea unui termen pentru ca reprezentanţii părţilor să ia la cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor
Faţă de Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Timişoara adoptata la data de 31.08.2009, motivat de imposibilitatea asigurării cerinţelor prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, a art.21 alin.3 din Constituţia României şi a art.2 alin.3 din Legea nr.303/2004 privind Statutul judecătorilor şi al procurorilor referitoare la asigurarea unui proces echitabil si imparţial, întrucât s-a hotărât adoptarea unei forme de protest radicale constând în încetarea activităţii instanţei în cauzele civile şi, având în vedere şi Hotărârea Adunării Generale a Federaţiei Naţionale Sindicale PROJUST a personalului auxiliar din justiţie din data de 31.08.2009, constata ca se impune amânarea judecaţii cauzei pentru un alt termen de judecată
Constată neîntemeiată cererea de amânare formulată de reclamant, astfel că o va respinge şi constatând că reclamantul nu a depus actele de stare civilă ale numiţilor Seghedi Iamandi Adrian, Seghedi Sorin şi S****** N****** va suspenda judecarea cauzei în baza disp. art. 155 ind 1 C.p.c. dosarul urmând a fi predat arhivei instanţei
pentru ca reclamantul să depună la dosar acte de stare civilă ale numiţilor Seghedi Iamandi Adrian, Seghedi Sorin şi S****** N****** aşa cum s-a solicitat la termenul anterior.
Constată întemeiată cererea formulată de reclamant, astfel că o va admite şi în consecinţă va pune în vedere reclamantului să depună la dosar acte de stare civilă ale numiţilor Seghedi Iamandi Adrian, Seghedi Sorin şi S****** N****** din care să rezulte că sunt moştenitorii defunctului S****** N******, motiv pentru care
pentru ca reclamantul să depună la dosar copie minutei sentinţei civile din dosarul având ca obiect cerere de reexaminare taxă timbru.
în vederea depuneri soluţiei cererii de reexaminare .
în vederea soluţionării cererii de reexaminare a ajutorului public judiciar.
pentru ca reclamantul să achite taxa de timbru cu suma de 3.247 lei şi 5 lei timbru judiciar.
în vederea soluţionării cererii de scutire de la plata taxelo judiciare de timbru în camera de consiliu.
pentru ca reprezentantul reclamantului să achite suma de 3.247 lei reprezentând taxă de timbru şi 5 lei timbru judiciar.