C******** E**********
PetentI***** T************** P***** R***** T********
IntimatAdmite plângerea . Anulează procesul verbal de contravenţie
Dispune citarea martorului semnatar al procesului-verbal, Manea Marius Petru, la adresa indicată de Serviciul de Evidenţă al Populaţiei. Amână judecarea cauzei la 11.06.2008, termen dat în cunoştinţa petentului, pentru când se va cita intimatul , iar martorul semnatar al procesului-verbal , cu mandate de aducere.
Dispune efectuarea unei adrese către Serviciul de Evidenţă al Populaţiei în vederea comunicării domiciliului martorului semnatar al procesului-verbal, urmând ca după comunicarea acestei informaţii să se citeze în vederea audierii. Amână judecarea cauzei la 14.05.2008, termen dat în cunoştinţa petentului, pentru când se va cita intimatul cu menţiunea de a depune la dosar vreo fotografie, privind fapta petentului sau vreun element de probaţiune în acest sens şi se va efectua adresa către Serviciul de Evidenţă al Populaţiei în vederea comunicării domiciliului martorului semnatar al procesului-verbal, urmând ca după comunicarea acestei informaţii să se citeze în vederea audierii.