P******** D* P* L**** J********** M****
ApelantV**** D*****
Intimat InculpatD.P 136 A/02.07.2008 Admite apelul parchetului, desfiinţează sentinţa. În baza art. 86 alin. 1 din O.U.G nr. 195/2002 cu aplicare art. 37 lit. a Cod penal condamnă pe inculpatul V**** D***** la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare. Interzice inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit. a teaza a II-a şi b Cod penal pe durata prev. de art. 71 Cod penal. Menţine beneficiul liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 297 zile din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 8076 din 20.12.2005 a Judecătoriei Tg.Jiu, pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped de art. 323 Cod penal. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciar la fond şi apel. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică din 2.07.2008 la Tribunalul Gorj
Amână pronunarea la data de 02.07.2008
Repus pe rol pentru solicitarea unui nou cazier. Termen 25.06.2008. Se citeza inculpatul
se vor cita martorii lipsă cu mandate de aducere
se vor cita martorii lipsă cu mandate de aducere
lipsă de procedură cu inculpatul, acesta fiind arestat
Acordă un nou termen de judecată la data de 16.04.2008 pentru a se asculta martorii.
Termen la 02.04.2008 pentru ascultarea martorilor.
1.Amână judecarea apelului penal la data de 05.03.2008 pentru când se va cita intimatul inculpat V**** D*****. Se va emite mandat de aducere pe numele intimatului inculpat. Pronunţată în şedinţa publică de la 20.02.2008.
cerere de amânare formulată de avocat Manta Ion pentru intimatul inculpat V**** D***** în vederea pregătirii apărărării