A***** M***** M*****
PetentÎn temeiul art.59 C.pen., admite cererea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate şi propuneri pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Timişoara, privind pe condamnatul A.M.M., în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara în executarea pedepsei de 8 (opt) ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.216/2004 pronunţată de Tribunalul Arad, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 C.pen. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr.257/2005 emis de Tribunalul Arad, atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art.61 C.pen. În temeiul art.192 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul art.189 al.2 C.pr.pen., dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş. Cu drept de recurs în 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru condamnat.
Termen pentru citarea condamnatului.