M******* G*******
Condamnattemeiul dispoziţiilor art.450 alin.1 Cod procedură penală coroborate cu disp. art.59 Cod penal şi art.60 alin.1 Cod penal admite cererea persoanei private de libertate M G, deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi în executarea pedepsei de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev. de art.192 Cod penal, aplicată prin sentinţa penală nr.774/2005 a Tribunalului Iaşi. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr.1060/2006 emis de Tribunalul Iaşi, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art.61 din Codul penal.