Dosar 1717/333/2008 din 08.04.2008

furtul (art.208 C.p.) art.209.Cod penal


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1717/333/2008
Data dosar:
08.04.2008
Instanta:
Judecătoria Vaslui
Departament:
JUDVS
Obiect:
furtul (art.208 C.p.) art.209.Cod penal
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.03.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet amânare pronunţare
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul H.A., cu antecedente penale, în prezent deţinut în Penitenciarul Vaslui la pedeapsa de 4 (patru) ani de închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 Cod penal – art. 209 alin. 1 lit. e) Cod penal. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului H.A. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II-a şi lit. b) Cod penal pe durata executării pedepsei. Constată că fapta dedusă judecăţii, din prezenta cauză, (faptă din data de 09.01.2007) a fost săvârşită în condiţiile pluralităţii intermediare reglementată de art. 40 alin. 1 Cod penal faţă de faptele pentru care inculpatul H.A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani de închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 Cod penal - art. 209 alin. 1 lit. a), e) Cod penal şi alin. 2 lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 99 alin. 3 Cod penal şi art. 109 Cod penal, prin sentinţa penală nr. 732/24.03.2006 a Judecătoriei Ploieşti, rămasă definitivă în data de 17.04.2006, prin neapelare (fapte din perioada 21.09.2004-09.03.2005) şi în condiţiile concursului de infracţiuni faţă de faptele pentru care inculpatul H.A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 (patru) ani de închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. a), e), i) Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c) Cod penal şi art. 41-42 Cod penal, prin sentinţa penală nr. 380 bis/29 mai 2007 a Judecătoriei Rădăuţi, rămasă definitivă în data de 18.12.2007, prin nerecurare (fapte din 15.04.2005 şi 22.04.2005). În baza art. 83 alin. 1 Cod penal coroborat cu art. 110 Cod penal, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 (un) an de închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 –art. 209 alin. 1 lit. a), e) Cod penal, cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal, art. 74 şi 76 lit. d) Cod penal, prin sentinţa penală nr. 206/19.05.2004 pronunţată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, rămasă definitivă la data de 30.08.2004, prin decizia penală nr. 599/30.08.2004 a Curţii de Apel Suceava, fapta din prezenta cauză fiind săvârşită în interiorul termenului de încercare de 3 (trei) ani stabilit prin sentinţa penală sus-indicată (la fel ca şi faptele pentru care inculpatul H.A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 732/24.03.2006 a Judecătoriei Ploieşti şi nr. 380 bis/29 mai 2007 a Judecătoriei Rădăuţi). În baza art. 61 alin. 1 Cod penal, revocă beneficiul liberării condiţionate cu privire la restul de 177 zile de închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 2 (doi) ani de închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 732/24.03.2006 a Judecătoriei Ploieşti, rămasă definitivă în data de 17.04.2006, prin neapelare. În baza art. 40 alin. 1 Cod penal, art. 36 alin. 2 Cod penal, art. 33 lit. a) Cod penal şi art. 34 lit. b) Cod penal, contopeşte pedeapsa de 4 (patru) ani de închisoare, aplicată în prezenta cauză, cu pedeapsa de 2 (doi) ani de închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 732/24.03.2006 a Judecătoriei Ploieşti şi cu pedeapsa de 4 (patru) ani de închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 380 bis/ 29 mai 2007 a Judecătoriei Rădăuţi în pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani de închisoare. În baza art. 83 alin. 1 Cod penal, cumulează aritmetic pedeapsa rezultantă, astfel obţinută, de 4 (patru) ani închisoare cu pedeapsa de 1 (un) an de închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 206/19.05.2004 pronunţată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, urmând ca în final inculpatul H.A. să execute pedeapsa de 5 (cinci) ani de închisoare. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b Cod penal pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal. Constată că inculpatul H.A. este arestat în altă cauză. În baza art. 36 alin. 3 Cod penal şi art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa de 5 (cinci) ani de închisoare, aplicată, perioadele deja executate: • de la 19.03.2004 la 26.04.2004, inclusiv; • de la 08.06.2005 la 12.12.2006, inclusiv; • de la 10.12.2008 la zi. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis pe numele lui H.A. în baza sentinţei penale nr. 732/24.03.2006 a Judecătoriei Ploieşti şi anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis pe numele lui H.A. în baza sentinţei penale nr. 380 bis/29 mai 2007 a Judecătoriei Rădăuţi, precum şi emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei sentinţe, după rămânerea sa definitivă. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale anterior menţionate. În baza art. 14 Cod de procedură penală raportat la art. 346 alin. 1 Cod de procedură penală, coroborat cu art. 998 şi urm. Cod civil, admite acţiunea civilă promovată de partea vătămată S.C. „EURO GSM 2000” S.R.L., constituită parte civilă în procesul penal împotriva inculpatului H.A.. Obligă inculpatul H.A. la plata sumei de 4700 lei către partea vătămată S.C. „EURO GSM 2000” S.R.L. constituită parte civilă în procesul penal cu titlu de despăgubiri materiale. În baza art. 189 Cod procedură penală şi art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul H.A. la plata sumei de 750 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu pentru faza de judecată va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpatul H.A. şi partea vătămată S.C. „EURO GSM 2000” S.R.L. constituită parte civilă în procesul penal. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2009.

  • Sedinta din data de 20.03.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet amânare pronunţare
  • Încheiere

    DIN LIPSĂ DE TIMP PENTRU DELIBERARE AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA 23.03.2009

  • Sedinta din data de 19.03.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 3 penal+specializat minori si anticoruptie
  • Încheiere

    Din lipsă de timp pentru deliberare amână pronunţarea la 20 martie 2009.

  • Sedinta din data de 26.02.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 3 penal+specializat minori si anticoruptie
  • Încheiere

    amânat la 19.03.2009 pentru relaţii de la Judecătoria Fălticeni, Judecătpria Rădăuţi, Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc şi de la PNT Vaslui.

  • Sedinta din data de 27.11.2008 la ora 08:30

    Complet: Complet 3 penal+specializat minori si anticoruptie
  • Încheiere

    amânat la 26 febr. 2008 - relaţii de la Interpol, M.J. şi IPJ

  • Sedinta din data de 25.09.2008 la ora 08:30

    Complet: Complet 3 penal+specializat minori si anticoruptie
  • Încheiere

    amânat la 27 noiembrie 2008 - citare inculpat în PNT Wiesbaden-Germania, la domiciliu şi prin afişare la Consiliul Local Vaslui; relaţii de la Judec. Cîmpulung Moldovenesc, Jude. Rădăuţi, Judecăt. Fălticeni; de la partea vătămate SC EURO GSM 2000; fişă cazier;

  • Sedinta din data de 28.08.2008 la ora 08:30

    Complet: Completul de judecată provizoriu nr.1 penal
  • Încheiere

    Se va relua procedura de citare cu părţile care nu au termen în cunoştinţă. Se vor cita martorii cu mandate de aducere.

  • Sedinta din data de 17.07.2008 la ora 08:30

    Complet: Completul de judecată provizoriu nr.1 penal
  • Amânat

    Se va face adresă la ANP. Se va relua procedura de citare cu părţile care nu au termen în cunoştinţă.

  • Sedinta din data de 25.06.2008 la ora 08:30

    Complet: Completul nr. 2- penal
  • Încheiere

    amână cauza la 17.07.2008 pentru lipsa inculpatului

  • Sedinta din data de 21.05.2008 la ora 08:30

    Complet: Completul nr. 2- penal
  • Amânat

    Se va relua procedura de citare cu părţile care nu au termen în cnuoştinţă. Se vor face adrese la ANP şi IPJ Bucureşti.

Flux dosar


Actualizare GRPD