O***** V*******
InculpatI****** V*******
Parte vătămatăB****** T***************
Parte vătămatăM**** A***** G*******
Parte vătămatăM**** A***** G******* - F*** F**** L*****
Parte vătămatăRespinge cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare al instanţei formulată de către apărătorul inculpatului. Condamnă inculpatul OV la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”, prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e, g şi i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 37 lit. a Cod penal. În baza art. 61 Cod penal revocă liberarea condiţionată a restului de 1874 de zile de închisoare rămas de executat din pedeapsa de 20 de ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 11/1993 a Tribunalului Iaşi, rest pe care-l contopeşte cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea rezultantă de 1874 de zile de închisoare.
Amână pronunţarea la data de 12.02.2009
Amână judecarea cauzei la data de 05.02.2009 ora 12:00 pentru când se vor audia martorii din lucrări
Amână judecarea cauzei la data de 11.12.2008 pentru când se vor comunica relaţiile solicitate
Amână judecarea cauzei la data de 13.11.2008 pentru când se vor cita părţile