S****** E****
ReclamantA******** D* P********** C******* 5*
PârâtAdmite în parte acţiunea, respectiv în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 708,3 lei cu ac. titlu. Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriu, iar pentru pârâtă proba cu înscrisuri. Pune în vedere pârâtei, prin reprezentant, să depună la dosar răspunsurile la interogatoriu, sub aplicarea dispoziţiilor art. 225 Cpc. Prorogă discuţiile asupra probei cu un martor solicitată de către reclamantă, prin apărător, precum şi asupra excepţiei lipsei de obiect, până la administrarea celorlalte probe. Amână judecarea cauzei la data de 04.09.2008, pentru când părţile au termen în cunoştinţă Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Iunie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de reclamantă, prin apărător, prin care solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse la dosar. Amână judecarea cauzei la data de 19.06.2008, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Mai 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de pârâtă, prin reprezentant, prin care solicită amânarea cauzei pentru lipsă de apărare. Amână judecarea cauzei la data de 22.05.2008, la solicitare, pentru când se citează reclamanta, pârâta având termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Aprilie 2008.