P****** A****
Recurent CondamnatDecizie In baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod pr.penală, admite recursul declarat de recurentul condamnat P****** A**** , împotriva sentinţei penale nr.659/P/18.04.2008 pronunţată de Judecătoria Medgidia în dosar penal nr.1721/256/2008. Casează hotărârea recurată şi rejudecând dispune: In baza art.450 alin.1 Cod pr.penală admite ca fondată cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul P****** A****. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului P****** A**** şi punerea de îndată în libertate a acestuia de sub puterea mandatului de executare a pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare, nr.6458/2006 emis în baza sentinţei penale nr.2556/2006 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză Înlătură din sentinţa penală recurată dispoziţia privind respingerea cererii şi fixarea termenului de reînnoire a cererii la data de 16.07.2008, precum şi prevederile art.192 alin.2 Cod pr.penală, privind obligarea la cheltuieli judiciare către stat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.