C*** J******** D* P***** T********
IntimatM**** C*********
ContestatorAdmite excepţia tardivităţii invocată de pârâta C*** J******** D* P***** T********. Respinge ca tardiv formulată acţiunea reclamantului M**** C*********, domiciliat în comuna Buzescu, judeţul Teleorman în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** T********, privind recalcularea pensiei. Definitivă. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 09 ianuarie 2009.
AMÂNĂ CAUZA LA CEREREA APĂRĂTORULUI CONTESTATORULUI
pt. ca aprăt. recl. să ia cunoştinţă de completarea la întâmpinare.
pentru ca reclamantul să-şi precizeze clar obiectul cererii şi pune în vedere să depună la dosar decizia contestată
Admite cererea formulată de reprezentanta intimatei. Amână judecarea cauzei la data de 3 octombrie 2008, când intimata prin reprezentanta sa, ia cunoştinţă de conţinutul răspunsului la întâmpinare, formulat de contestator. Pune în vedere intimatei prin reprezentanta sa, să facă dovada comunicării deciziei de pensionare către contestator.
Amână judecarea cauzei la data de 12 septembrie 2008 pentru formarea unui complet legal constituit privind participarea asistenţilor judiciari. Părţile au termenul în cunoştinţă.
Admite cererea de amânare a intimatei pentru a fi depusă întâmpinare. Acordă un nou termen de judecată la data de 27 iunie 2008, termen dat în cunoştinţă părţilor.