B****** E***
ReclamantA****** A****
PârâtC********* V*****
PârâtD****** A******
PârâtD****** P****
PârâtAdmite exceptia perimarii. Constata perimata cauza. Cu recurs in 5 zile de la pronuntare. Pronuntata in sedinta publica, 10.03.2011.
Respinge cererea de repunere a cauzei pe rol. Menţine măsura suspendării cauzei Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7.10.2010.
Redistribuie spre competentă soluţionare completului C.17. Se vor cita pârâţii indicaţi de reclamant în cererea de repunere pe rol, respectiv : Dascălu Floarea şi Ciobanu Filaret din sat Sălăgeni, com. Dumbrăveni, jud.Suceava
În baza art. 155/1 c.p.c.suspendă judecata cauzei. Cu recurs pe durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică azi, 04.12.2009.
Introduce în cauză, în calitate de pârâţi pe C********* V*****, D****** A****** şi D****** P****, care vor fi citaţi de la adresa indicată, cu duplicatul acţiunii şi a precizărilor formulate astăzi. Pune în vedere reclamantului prin apărător ca până la următorul termen de judecată să indice moştenitorii defunctului Ciobanu Dumitru, sub sancţiunea suspendării cauzei, în temeiul art. 155/1 C.p.c.
Pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză depus la dosar,
Se va reveni cu adresă către exp. Răchitneanu Natalia Iuliana, în sensul celor de la fila 53 dosar. Se va emite adresă către Biroul Local de expertize pentru a-i încunoştiinţa de termenul acordat.
Se va emite adresă exp. Răchitneanu Natalia Iuliana, să procedeze la efectuarea lucrării conform obiectivelor stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 17 februarie 2009, cu menţiunea că a fost achitat onorariul provizoriu în cuantum de 700 lei.
Numeşte în cauză, cu acordul părţilor, pe expert Răchitneanu Natalia Iuliana. Fixează avans provizoriu pentru expertiza topo în sarcina reclamantului, în cuantum de 700 lei. Stabileşte următoarele obiective: - identificarea suprafeţei de 500 m.p. situată la locul Romaneşti înscrisă în TP nr. 788/19.11.1996 la poziţia A.1.3. - să ne precizeze dacă pârâta ocupă vreo suprafaţă de teren, în caz afirmativ dacă justifică vreun drept, în caz afirmativ dacă există suprapunere între terenurile înscrise pe TP nr. 788/1996 , TP nr. 1691/2003 şi TP nr.1687/2003. - Să întocmească schiţe. Pune în vedere reclamantului să facă dovada achitării onorariului provizoriu. Amână cauza la data de 31 martie 2009 . Pronunţată în şedinţa publică din 17 februarie 2009.
Încuviinţează proba cu expertiza topo. Se va face adresă către BLE Suceava pentru a ne înainta o listă cu 5 experţi în specialitatea topo. Pune în vedere părţilor să depună obiective. Amână cauza la data de 17 februarie 2009 . Pronunţată în şedinţa publică din 20 ianuarie 2009.
Având în vedere că întâmpinarea a fost depusă cu mai puţin de 5 zile înainte de termen, D I S P U N E Amână cauza la data de 20 ianuarie 2009 . Pronunţată în şedinţa publică din 02 decembrie 2008.
Pune în vedere pârâtei să depună în scris apărările pe care înţelege să le formuleze. Amână cauza la data de 02 decembrie 2008 . Pronunţată în şedinţa publică din 28 octombrie 2008.
Având în vedere cererea de modificare a acţiunii formulată de reclamant, prin apărător, D I S P U N E Se va cita în calitate de pârâtă A****** A**** de la adresa indicată, cu copia acţiunii.. Amână cauza la data de 28 octombrie 2008 . Pronunţată în şedinţa publică din 23 septembrie 2008.
Faţă de lipsa de procedură constatată şi având în vedere cererea de acordare a unui nou termen pentru indicarea moştenitorilor pârâtei, formulată de reclamant, D I S P U N E Admite cererea. Amână cauza la data de 23 septembrie 2008 . Pronunţată în şedinţa publică din 01 iulie 2008.
Pune în vedere reclamantului să achite t.j. de 1,35 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată. Se va reveni cu adresă către Primăria Dumbrăveni pentru a ne comunica dacă pârâta este decedată, în caz afirmativ să ne înainteze o copie a certificatului de deces, sub sancţiunea amendării persoanei care se face vinovată de necomunicarea relaţiilor. Amână cauza la data de 01 iulie 2008 , ora 12,00. Pronunţată în şedinţa publică din 27 mai 2008.
Pune în vedere reclamantului să achite t.j. de 1,35 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată. Se va face adresă către Primăria dumbrăveni pentru a ne comunica dacă pârâta este decedată în caz afirmativ să ne înainteze o copie a certificatului de deces. Amână cauza la data de 27 mai 2008. Pronunţată în şedinţa publică din 08 aprilie 2008.