S* U****** T****** T******** S*
Recurent ReclamantC******** F******
Intimat PârâtL*** E****
Intimat Pârâtrespinge recursul
AMANA PRONUNTAREA LA 25.05.2010
suspendat pana la solutionarea cererii de stramutare a cauzei de catre ICCJ
Apreciind că dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a fi judecat de o instanţă independentă şi imparţială constituie principii fundamentale, consfinţite de art. 6 din Convenţie, pe care instanţa trebuie să le aplice cu prioritate, Văzând că subfinanţarea generală a sistemului judiciar afectează nu doar independenţa, ci însăşi existenţa justiţiei ca serviciu public în slujba cetăţeanului, negând România ca stat de drept, Consecvent Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Timiş din data de 31.08.2009, potrivit căreia în materie civilă vor fi soluţionate doar cauzele vizând plasamentul minorilor, Cum prezenta cauză nu se încadrează în categoria amintită, urmează a amâna judecata la un nou termen.
LIPSA PROCEDURA CU INTIMATA CRICLEVIT FLOROAIA
in vederea consitituirii legale a completului de judecata
Urmare a procesului-verbal încheiat la data de 14.04.2009 cu ocazia şedinţei colegiului de conducere prin care s-a stabilit ca urmare a desfiinţării completului de judecată C2 condus de doamna judecător Claudia Rohnean promovată la Curtea de Apel Timişoara, cauzele aflate pe rolul acestui complet să fie repartizate tuturor completelor civile, celor două complete de fond funciar şi celor două complete de dreptul familiei, prin repartizare ciclică, (C1, C3, C6, C7, C10, C13, C15, C16), faţă de dispoziţiile art. 99 alin. 11 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, repartizează cauza completului de judecată C13, cu termen de judecată la data de 26.05.2009, sala 171, ora 9.00
fata de obiectul actiunii indicat la fila 14 dosar, instanta recalifica prezenta cauza in recurs, Fata de lipsa partilor si fata de faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa, in baza dispozitiilor art. 242 pct. 2 CPC, suspenda judecarea cauzei.
RESPINGE CEREREA
cerere de recuzare
pt comunicare de inscrisuri cu apelanta
pt depunere contrcat vanzare-cumpărare intre intimate