D****** L*****
ReclamantD**** E****
ReclamantD****** G********
ReclamantC****** L***** D* F*** F****** M******
PârâtC****** J******** D* F*** F****** A****
PârâtAdmite cererea. În temeiul art.281 Cod proc.civ. îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinţei civile cu nr.7169/24.11.2008, în dosarul cu nr.1744/280/2008, în sensul că se va trece corect categoria de folosinţă a terenului pentru care s-a dispus modificarea parţială a titlului de proprietate 95469/06.05.1997, respectiv aceea de livezi, şi nu păşune cum din eroare s-a trecut, aflată în parcela 131. Prezenta încheiere face parte integrantă din dispozitivul sentinţei civile nr.7169/ pronunţată la 24.11.2008 de Judecătoria Piteşti, în dosarul cu nr.1744/280/2008. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.01.2010.
Admite acţiunea, precizată formulată de reclamanţii D. L., D. E. şi D. G., în contradictoriu cu pârâtele COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR MOŞOAIA şi COMISIA JUDEŢEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEŞ. Dispune modificarea parţială a titlului de proprietate cu nr. 95469 din 06.05.1997 emis pe numele titularului Dolofan Gheorghe, pentru suprafaţa de 1 ha şi 0624 m.p. teren situat în comuna Moşoaia, judeţ Argeş, în sensul că se va modifica pentru suprafaţa de 4040 mp teren de ctg. extravilan din comuna Moşoaia, jud. Argeş, cu vecinătăţile: N - Lică V. Gheorghe (actualmente Branzaru Elena); E-drum exploatare, S-Badea T. Ion(actualmente Petrişor Gheorghe), V-drum exploatare, parcela, respectiv nr. acesteia din nr. 136, cum greşit s-a înscris în titlu, se va trece corect parcela 131, precum şi ctg. de folosinţă a terenului, respectiv păşune şi nu livezi cum incorect s-a trecut, teren ce a fost identificat şi de exp. cauzei, ing. exp. dr. D. N. în SCHIŢA ANEXĂ la raport nr.1, schiţă ce face parte integrantă din dispozitivul prezentei sentinţe. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.11.2008.
Amână pronunţarea la 24.11.2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.11.2008
Admite pentru reclamanţi proba cu expertiză tehnică de specialitate, cu obiectivele 1. identificarea terenului în litigiu de 4040 mp şi transpunerea acestuia în schiţă de plan cu indicarea vecinătăţilor şi să aibă în vedere planul parcelar din momentul punerii în posesie; 2. să se verifice care era regimul juridic al terenului la data de 1.01.1990 şi la data actuală; 3. să se stabilească şi să se verifice dacă terenul a fost la rolul agricol al autorului Dolofan Gheorghe şi dacă pe acest teren de-a lungul timpului sau s-au făcut modificări la acest rol; 4. să se verifice rolul agricol al autorului Dolofan Gheorghe precum şi dacă terenurile din titlul de proprietate corespund cu fişa de date întocmită de comisia locală; solicitată de către reclamanţi, prin apărător, ca fiind pertinentă, concludentă şi utilă, putând duce la dezlegarea pricinii. Desemnează expert , prin tragere la sorţi, de pe lista experţilor autorizaţi comunicată de către Biroul Local de Expertize Tehnice, pe Dumitraşcu Navara. Stabileşte onorariu provizoriu de expert în cuantum de 600 lei în sarcina reclamanţilor. Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, să facă dovada achitării onorariului provizoriu, în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. Se va emite adresă către expertul desemnat, în sensul de a efectua şi de a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi părţi, însoţit de dovezile de convocare ale părţilor. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice pentru a se aduce la cunoştinţă numirea în prezenta cauză în calitate de expert, a doamnei Dumitraşcu Navara. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 17.11.2008
Menţine în sarcina reclamanţilor dispoziţia de la termenul anterior privind aducerea martorilor necitaţi, sub sancţiunea decăderii din probă. Se prorogă discuţiile asupra probei cu expertiză la următorul termen de judecată. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 22.09.2008, pentru când se va cita pârâta Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş. Cu recurs, o data cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 August 2008
Menţine în sarcina reclamanţilor dispoziţia de la termenul anterior privind aducerea martorilor necitaţi, sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 26.08.2008 C1-Vacanţă Fond Funciar - Marţi, pentru când se va cita pârâta Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş. Cu recurs, o data cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22.07.2008.
Admite pentru reclamanţi proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtei Comisia Locală de Fond Funciar Moşoaia şi proba testimonială cu martorii Brânzaru Elena şi Braşov Gherghina Admite pentru pârâta Comisia Locală de fond Funciar Moşoaia proba cu înscrisuri. Prorogă discutarea asupra utilităţii probei cu expertiză după administrarea primei categorii de probe. Pune în vedere părţilor să depună la dosarul cauzei în exemplare suficiente pentru instanţă şi părţi şi copii certificate, orice înscris util soluţionării cauzei. Pune în vedere reprezentantului Comisiei Locale de fond Funciar Argeş să aduca la cunostinta membrilor comisiei locale să răspundă la interogatoriul formulat, sub sancţiunea aplicării art. 225 Cod proc.civ. Pune în vedere reclamanţilor să prezinte la termenul următor martorii, sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 22.07.2008 C1-Vacanţă Fond Funciar-Marţi, pentru când se va cita pârâta Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, prin agent procedural, cu copia întâmpinării formulate. Cu recurs, o data cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 15.07.2008.
Se va reveni cu adresă către Comisia Locală de Fond Funciar Moşoaia pentru a comunica toate actele care au stat la baza eliberării Titlului de Proprietate nr.95469/6.05.1997 emis de către Comisia Judeţeană Argeş pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pe numele Dolofan Gheorghe. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 15.07.2008 C1-Vacanţă Fond Funciar-Marţi, pentru când se va cita pârâta Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, prin agent procedural. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 23.06.2008.
Se va emite adresă către Comisia Locală de Fond Funciar Moşoaia pentru a comunica toate actele care au stat la baza eliberării Titlului de Proprietate nr.95469/6.05.1997 emis de către Comisia Judeţeană Argeş pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pe numele Dolofan Gheorghe. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 23.06.2008 Completul 3, pentru când se vor cita pârâtele cu copia cererii completatoare, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, prin agent procedural. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 12.05.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se citează în continuare părţile, cf.art. 85 C.p.c. Amână judecarea cauzei la 12.05.2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Martie 2008.