P******** D* P* L**** J********** N*****
RecurentE**** I***
Recurent InculpatP**** N******
Recurent Parte vătămatăSP nr. 28/2009 În baza art 334 cpp schimbă încadrarea juridică a faptei prevazută de art. 18o, al. 2 cp în art. 180, al 2cu art 37 lit a cp. In baza art 180 al 2 cu art 37 lit a cp, condamnă inc la 1000 lei amendă penală. În baza art 83 cp revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată prin SP nr 638/13.07.2005 a Judecătoriei Novaci şi dispune executarea acesteia pe lângă pedeapsa de 1000 lei aplicată în prezenta cauză, astfel că inc. va executa pedeapsa de 3 luni închisoare şi 1000 lei amendă penală. Interzice inculpatului exercitarea drepturiulor prervazute de art 64 lit a teza I c cp pe durata prevazută de art 71 al 2 cp şi pune în vedere acestuia dispoziţiile art 63 indice 1 cp si ale art 425 cpp. Respinge cererea privind daunele morale. Obligă inc la 785 lei despagubiri civile faţă de partea văt. Obligă inc la 400 lei cheltuieli judiciare statului. Cu recurs.
TERMEN PENTRU A SE CITA MARTORA LIPSA NICU LILIANA CU MANDAT DE ADUCERE.
Avînd în vedere lipsa martorilor şi în vederea emiterii unei adrese către Biroul de cazier judiciar.
Pentru a se cita martorii lipsă cu mandat de aducere.
În vederea administrării probei cu martori.
Având în vedere cererea de amânare a cauzei existentă la dosar.
În vederea angajării unui apărător de către inculpat.
Pentru a se cita inculpatul cu mandat de aducere.