G******** I****
Apelant InculpatS******** V*****
Intimat Parte civilăG******** I****
Apelant InculpatRespinge apelul ca nefondat. Obligă apelantul-inculpat la plata sumei de 230 lei cheltuieli judiciare către stat . Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru apelantul inculpat şi intimatul parte civilă . Pronunţată în şedinţă publică, azi., 16.12.2009.
Mandate de aducere pentru prezentarea la instanţă a martorilor Niculete Vasile şi Bujor Dumitru, prin intermediul organelor de poliţie al com. Tîrgu Logreşti, judeţul Gorj, cu avertismente de amendare în cazul neexecutării acestor mandate . Amână judecarea cauzei la 16 Decembrie 2009 pentru citarea intimatei părţi civile S******** V***** şi a celor doi martori menţionaţi, cu menţiunea că în cazul neprezentării vor fi amendaţi. Pune în vedere apărătorului ales Vîlceanu Alin, necesitatea prezenţei la instanţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Decembrie 2009 .
Încuviinţează cererea şi dispune faţă de martorii lipsă Niculete Vasile şi Bujor Dumitru mandate de aducere, cu însoţitor. Urmează a dispune asupra repetării adresei către Primăria Tîrgu Logreşti, după prezentarea celor doi martori Niculete Vasile şi Bujor Dumitru . Amână judecarea cauzei la 02 Decembrie 2009, pentru citarea intimatei parte civilă S******** V***** . Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Noiembrie 2009 .
Adresă către Primăria Tîrgu Logreşti , judeţul Gorj prin care se solicită înaintarea actului de constatare a decesului al numitului Bujor Dumitru . Amână judecarea cauzei la 18 Noiembrie 2009 pentru când se citează Niculete Vasile cu avertisment de amendă în cuantum de 500 lei în caz de neprezentare, iar martorul Bujor Dumitru în Tîrgu Logreşti sat Colţeşti , judeţ Gorj, va fi citat din oficiu. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Noiembrie 2009 .
Încuviinţează cererea formulată de inculpat prin apărător de înlocuire a martorului - Enescu Bujor cu martorul Niculete Vasile şi dispune citarea acestuia la adresa menţionată . Dispune adresă către Primăria Tîrgu Logreşti care să comunice dacă din evidenţele deţinute a fost înregistrat decesul numitului Enescu Bujor, iar în caz afirmativ să fie comunicat în sensul ca în cazul decesului acestei persoane să fie înaintată copia certificatul de deces . Amână judecarea cauzei la 04 Noiembrie 2009 pentru citarea intimatei parte civilă S******** V***** la adresa menţionată în rechizitoriu . Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Octombrie 2009 .
Amână cauza la 07.10.2009.
Amână judecarea cauzei la 09 Septembrie 2009 pentru citarea martorului Enescu Bujor, cu datele şi adresa menţionată , iar a intimatei parte civilă la adresa menţionată în rechizitoriu . Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Iunie 2009
Amână judecarea cauzei la 24 iunie 2009 pentru când pune în vedere apelantului inculpat Georgescu Ion prin apărător să consulte cauza şi să precizeze martorul ce urmează a fi citat . Acordă termen în cunoştinţă intimatei parte civilă S******** V*****, iar apelantului inculpat i se pune în vedere să fie prezenta la instanţă în vederea audierii.
Încuviinţează cererea apărătorului ales Vîlceanu Alin în vederea pregătirii apărării . Amână judecarea cauzei la 10 Iunie 2009 pentru când se citează martorul Enescu Ion cu mandat de aducere, cu menţionarea datelor de stare civilă şi menţiunea de a fi prezentat la instanţă însoţit de organele de poliţie. Acordă termen în cunoştinţă apelantului inculpat G******** I**** căruia i se pune în vedere necesitatea prezenţei la instanţă în vederea unei eventuale audieri . Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Mai 2009 .
Revenirea cu adresă către SEIP Gorj prin care se solicită comunicarea domiciliilor deţinute de apelantul inculpat G******** I****, cu menţiunea că domiciliu cunoscut de instanţă este în com. Fărcăşeşti, sat Peşteana de Jos, judeţul Gorj, aceleaşi relaţii urmând a fi solicitate şi pentru martorul Enescu Ion, cu menţionarea că acesta are domiciliul în com. Logreşti ,sat. Colteşti , judeţul Gorj . Amână judecarea cauzei la 27 mai 2009 pentru când se citează apelantul inculpat G******** I**** la adresa mai sus-menţionată, respectiv prin afişare la uşa Consiliului Local Filiaşi ,iar martorul Enescu Ion la aceeaşi adresă. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Aprilie 2009 .
Pentru lipsa răspunsului solicitat SEIP Gorj cu privire la adresa de domiciliu a apelantului inculpat G******** I**** ,acordă termen la 29.04.2009 , termen la care se revine cu adresă către SEIP Gorj cu completarea de a se răspunde şi cu privire la adresa de domiciliu a martorului Enescu Ion. Sevacita apelantul inculapt la adresele cunoscute şi prin afişare la uşa Consiliului Local Filaişi .
Pentru audierea martorului Enescu Ion din rechizitoriu şi pentru a se efectua adresă către Serv. Evidenţă Gorj prin care se va solicita comunicarea adresei / reşedinţei apelantului incupat .
Amână judecarea cauzei la 04 martie 2009, termen dat în cunoştinţă intimatului parte civilă S******** V*****, şi pentru când apelantul inculpat G******** I**** va fi citat în comuna Fărcăşeşti, Valea cu Apă, jud.Gorj cu mandat de aducere şi prin afişare la Consiliul local Filiaşi. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 februarie 2009.
Amână judecarea cauzei la 04 februarie 2009, termen dat în cunoştinţă intimatului parte civilă S******** V*****, şi pentru când apelantul inculpat G******** I**** va fi citat cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Decembrie 2008.
Pentru lipsa de procedurpă cu apelantul inculpat amână cauza la 10.12.2008 pentru citarea inculpatului la utlimuldomiciliu cunsocut ,prin afişare la uşa Consiliului Local Se efectuează adresă către SEIP şi către ANP Bucureşti . Acordă T.C părţii civile S******** V***** .