I****** A*****
Apelant ReclamantP******* M*********** P******
Intimat PârâtM********* P****** - P*** P*****
Intimat PârâtRespinge apelul. Definitivă.Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică .
Amână pronunţarea la 2 septembrie 2009.
Admite cererea de amânare a cauzei, formulată de apărătorul apelantului-reclamant, privind amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză, care nu a fost depus în termenul prevăzut de art. 209 Cod procedură civilă Amână judecarea cauzei la data de 26 august 2009, pentru când se revine cu adresă către expert Diaconu Geta, în vederea depunerii raportului de expertiză în original. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2009, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie
Admite cererea de amânare a cauzei, formulată de apărătorul apelantului-reclamant. Amână judecarea cauzei la data de 10 iunie 2009, pentru când se revine cu adresă către expert Diaconu Geta, în vederea efectuării raportului de expertiză şi depunerii acestuia la dosar, în termenul prevăzut de art.209 Cod procedură civilă, sub sancţiunea amenzii, în sumă de 300 lei, potrivit dispoziţiilor art.1081 pct.2 litera „c” Cod procedură civilă. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 Mai 2009, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Admite cererea de amânare a cauzei, depusă la dosar de doamna expert Diaconu Geta . Amână judecarea cauzei la data de 20 mai 2009,ora 8,30 pentru când se revine cu adresă către expert Diaconu Geta, în vederea efectuării raportului de expertiză şi depunerii acestuia la dosar, în termenul prevăzut de art.209 Cod procedură civilă, sub sancţiunea amenzii. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2009, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie. Preşedinte, Lică Togan Judecător, Maria Ploscă Grefier, Aurelia Iova
Admite cererea de amânare a cauzei, depusă la dosar de apărătorul apelantului-reclamant. Amână judecarea cauzei la data de 29 aprilie 2009, pentru când se revine cu adresă către expert Diaconu Geta, în vederea efectuării raportului de expertiză şi depunerii acestuia la dosar, în termenul prevăzut de art.209 Cod procedură civilă, sub sancţiunea amenzii. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 Aprilie 2009, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Amână judecarea cauzei la data de 8 aprilie 2009, ora 8,30 pentru când se revine cu adresă către doamna expert Diaconu Geta, în vederea efectuării raportului de expertiză şi depunerii acestuia la dosar, în termenul prevăzut de art.209 Cod procedură civilă, sub sancţiunea amenzii. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2009, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Admite cererea de amânare a cauzei, depusă la dosar de doamna expert Diaconu Geta. Amână judecarea cauzei la data de 18 martie 2009, pentru când se revine cu adresă către expert Diaconu Geta, în vederea efectuării raportului de expertiză şi depunerii acestuia la dosar, în termenul prevăzut de art.209 Cod procedură civilă, sub sancţiunea amenzii. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 Februarie 2009, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Admite cererea formulată de părţi, privind amânarea cauzei pentru lipsa raportului de expertiză. Se va repeta adresa către doamna expert Diaconu Geta, în vederea efectuării lucrării şi depunerii acesteia la dosar, în termenul prevăzut de art.209 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 25 februarie 2009. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 Februarie 2009, la Curtea de Apel Piteşti – SECŢIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE, ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE
Admite cererea de înlocuire a domnului expert Matei Cristian şi cererea de amânare a cauzei, depusă la dosar de apărătorul apelantului-reclamant, avocat Rădulescu Raluca. Desemnează, prin tragere la sorţi în şedinţă publică, potrivit art.201 Cod procedură civilă, pe doamna expert Diaconu Geta. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare, în vederea transferării onorariului provizoriu din contul domnului expert Matei Cristian în contul doamnei expert Diaconu Geta. Se emite adresă către doamna expert Diaconu Geta, în vederea efectuării lucrării şi depunerii acesteia la dosar, în termenul prevăzut de art.209 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 4 februarie 2009. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 Ianuarie 2009, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Amână judecarea cauzei la data de 14 ianuarie 2009, ora 8,30, pentru când părţile au cunoştinţă de termen . Respinge cererea de înlocuire a domnului expert Matei Cristian . Se va repeta adresa către expert, în vederea efectuării lucrării şi depunerii acesteia la dosar, în termenul prevăzut de art.209 Cod procedură civilă. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2008, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Admite proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză tehnică, potrivit obiectivelor depuse în scris la dosar. În baza dispoziţiilor art.202 Cod procedură civilă, desemnează pe domnul expert Matei Cristian, prin tragere la sorţi. Stabileşte onorariul provizoriu în sumă de 500 lei şi pune în vedere apelantului-reclamant să depună la dosar dovada achitării acestuia, în termenul legal. Se emite adresă către expert, în vederea efectuării lucrării şi depunerii acesteia la dosar, în termenul prevăzut de art.209 Cod procedură civilă, cu menţiunea de a face referire la actele avute în vedere la stabilirea suprafeţelor de teren. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş, pentru a face cunoscută desemnarea expertului în cauză. Amână judecarea cauzei la data de 3 decembrie 2008. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 Noiembrie 2008, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Admite cererea formulată de reprezentantul apelantului- reclamant, privind amânarea cauzei întrucât se află în imposibilitatea de a se prezenta la instanţă, fiind bolnav. Amână judecarea cauzei la 12 noiembrie 2008, ora 8,30 , pentru când părţile au cunoştinţă de termen . Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 Octombrie 2008, la Curtea de Apel Piteşti – SECŢIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE .
În baza dispoziţiilor art.156 Cod procedură civilă, admite cererea de amânare a cauzei, formulată de apelantul-reclamant I****** A*****. Amână judecarea cauzei la data de 22 octombrie 2008, pentru a-i da acestuia posibilitatea să-şi angajeze apărător. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 Octombrie 2008, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.