P******* E****
Recurent ReclamantC***** G*******
Intimat PârâtC****** M*****
Intimat PârâtC****** E****
Intimat PârâtM**** P******
Intimat PârâtAdmite excepţia lipsei calitaţii procesuale pasive a pârâţilor MARIN DUMITRU, M**** P****** şi MIRONESCU RADU IOAN, pe capatul de cerere, astfel cum a fost completat, având ca obiect graniţuire. Respinge ca neîntemeiata cererea de chemare în judecata, astfel cum a fost completata, formulata de reclamanta P******* E**** în contradictoriu cu pârâţii C***** G*******, CEPOSU MARIA, C****** M***** şi CINTEZA ELIZA. Respinge capatul de cerere, astfel cum a fost completat, având ca obiect graniţuire, formulat de reclamanta P******* E**** în contradictoriu cu pârâţii MARIN DUMITRU, M**** P****** şi MIRONESCU RADU IOAN, ca fiind introdus împotriva unor persoane fara calitate procesuala pasiva
Amână pronunţarea pe 20.07.2012
Amână pronunţarea pe 17.07.2012
Faţă de completarea de acţiune depusă la prezentul termen de judecată.
În vederea citării noilor pârâţi introduşi prin modificarea de acţiune.
Pentru ca reclamanta să depună la dosarul cauzei înscrisul solicitat.
Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Judecătoriei Zărneşti nr 3/2012 prin care s-a hotărât desfiinţarea completului C2 Civil şi repartizarea aleatorie a dosarelor, prezenta cauză fiind atribuită completului C6 Civil,
lipsă rap.exp.
pentru efectuarea expertizei topografice
pentru efectuarea expertizei
pentru înlocuirea expertului topo
faţă de lipsa raportului de expertiză
faţă de lipsa raportului de expertiză
faţă de lipsa raportului de expertiză
fata de lipsa rap de exp
fata de lipsa rap de exp
lipsa raport
lipsa raport,
lipsa raport.
PROBE.
probe.
STUDIU ÎNTÂMPINARE.
COMPLET DESFIINŢAT.
TERMEN APĂRARE PÂRÂTUL CEPOSU GHE.