C***** O******* N*******
ReclamantN*** I***** P*** M******* N*** A*****
PârâtN*** A*****
PârâtA******* A****
PârâtAdmite cererea în parte
Se comunică un exemplar de pe precizarea şi extinderea de acţiune pârâţilor. Se citează pârâtul cu domiciliul necunoscut A******* A**** atât prin publicitate, cât şi prin afişare la uşa instanţei. Pune în vedere reprezentantului reclamantului să depună la dosar timbrul judiciar în cuantum de 3,90 lei, dovada demersurilor efectuate pentru aflarea domiciliului pârâtului A******* A**** şi dovada citării prin publicitate a acestui pârât.
Se comunică un exemplar al raportului de expertiză pârâtului N*** A*****. Se citează pârâţii cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu, atrăgându-li-se atenţia cu privire la prevederile articolului 225 din Codul de procedură civilă. Pune în vedere reprezentantei reclamantului să completeze taxa judiciară de timbru raportat la valoarea imobilului evaluat prin raportul de expertiză.
Pune în vedere reprezentantului reclamantului ca până la următorul termen de judecată să depună la dosar dovada refuzului pârâţilor de a încheia contractul de vânzare-cumpărare a imobilului în litigiu în formă autentică şi raportul de expertiză tehnică extrajudiciară topografică.