B****** N******
Intimat ContestatorI************ D* P****** A* J******** D********
Recurent IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională. Exonerează petentul de plata sancţiunii contravenţionale principale a amenzii în sumă de 450 lei şi de celelalte sancţiuni complementare aplicate. Menţine sancţiunea avertismentului aplicată prin procesul verbal. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.11.2008.
PENTRU ADMINISTRAREA PROBATORIILOR ÎNCUVIINŢATE ÎNB DOVEDIREA PLÂNGERII.
CONSIDERĂ LEGALĂ CEREREA DE AMÂNARE A CAUZEI FORMULATĂ DE APĂRĂTORUL ALES AL PETIŢIONARULUI SENS ÎN CARE O ADMITE. AMÂNĂ CAUZA LA DATA DE 30.0CT.2008.
Consideră legală cererea de amânarea cauzei formulată de petent în vederea angajării unui apărător şi se emite adresă la intimată pentru a solicita înscrisurile care au stat la baza emiterii procesului verbal de contravenţie.