J****** D* I**** - T*****
PetentRespinge cererea având ca obiect întreruperea executării pedepsei formulată de petentul JITARIU IONUŢ, ca fiind rămasă fără obiect. Obligă petentul să plătească statului suma de 55 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei reprezintă onorariu avocat oficiu şi se va avansa Baroului de Avocaţi Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 01 iulie 2008.
Văzând lipsa de procedură cu petentul şi adresa de la fila 18 ds. în care se arată că acesta a fost liberat condiţionat, instanţa
Văzând lipsa anchetei sociale, instanţa dispun e a se reveni cu adresă la Primăria comunei Berchişeşti, judeţul Suceava, şi
Constatând întemeiată, utilă şi pertinentă cauzei, proba cu efectuarea unei anchete sociale solicitată de petent, instanţa urmează a o admite, şi Întrucât acest complet se desfiinţează, având în vedere că prin decizia nr. 3 din 25.02.2008 a Curţii de Apel Suceava, preşedinta completului a fost desemnată ca judecător delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate pentru Penitenciarul Botoşani începând cu data de 1 aprilie 2008, instanţa va distribui cauza într-un alt complet legal constituit.