Dosar 1898/40/2008 din 10.04.2008

rezoluţiune contract


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1898/40/2008
Data dosar:
10.04.2008
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
rezoluţiune contract
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.10.2010 la ora 9:00

    Complet: Com2
  • Respins fond

    Respinge, ca nefondată, acţiunea reeclamantei, în constatare nulitate absolută contract nr. 8830/24.10.2000 şi, în consecinţă, admite cererile de intervenţie accesorie formulate de intervenientele S.C. DEZIM DEVELOPMENT S.R.L. Bucureşti şi S.C. ROMSTAL IMPEX S.R.L. Bucureşti. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 14 oct. 2010.

  • Sedinta din data de 02.09.2010 la ora 9:00

    Complet: Com2
  • Amânat

    Faţă de cererea de intervenţie accesorie formulată de S.C. DEZIM DEVELOPMENT S.R.L. Bucureşti şi S.C. ROMSTAL IMEX S.R.L. Bucureşti, instanţa o consideră întemeiată şi o va admite, în principiu, motiv pentru care va acorda un termen pentru când se vor cita intervenientele în numele altei persoane, martorul lipsă şi se va comunica pârâtei duplicatul raportului de expertiză efectuat în cauză, pentru a lua cunoştinţă de concluziile acestuia, şi Având în vedere că este necesar a se achita de către reprezentanta reclamantei diferenţa de onorariu în sumă de 860 lei, sub sancţiunea anulării judecăţii.

  • Sedinta din data de 03.06.2010 la ora 9:00

    Complet: Com2
  • Amânat

    Faţă de cererea de intervenţie în interes propriu formulată de ROMSTAL IMEX S.R.L. Bucureşti, instanţa va respinge, în principiu, această cerere, întrucât nu are o legătură directă cu cauza, intervenienta fiind un subdobânditor, şi Având în vedere lipsa raportului de expertiză, instanţa va acorda un termen pentru când va dispune a se reveni cu adresă la expert Gheorghiu Constantin şi a se cita martorul lipsă propus de reclamantă.

  • Sedinta din data de 06.05.2010 la ora 9:00

    Complet: Com2
  • Amânat

    Instanţa constată necesar a se reveni cu adresă la expert Ghiorghiu Constantin pentru a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză dispus în cauză; Faţă de proba cu martori solicitată de reclamantă, instanţa urmează a o admite ca fiind utilă şi pertinentă în soluţionarea cauzei, sens în care va acorda un termen de judecată pentru când va dispune citarea primilor doi martori din lista de la fila 72 dosar.

  • Sedinta din data de 08.04.2010 la ora 9:00

    Complet: Com2
  • Amânat

    pentru a se face adresă domnului expert Gheorghiu Constantin şi a i se solicita să întocmească raportul de expertiză, şi pentru ca instanţa să aprecieze asupra martorilor , pe care îi va indica reprezentanta reclamantei cu listă,

  • Sedinta din data de 25.03.2010 la ora 9:00

    Complet: Com2
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei pentru administrarea probatoriului.

  • Sedinta din data de 25.02.2010 la ora 9:00

    Complet: Com2
  • Amânat

    Amână soluţionarea cauzei la data de 25.03.2010 pentru a depune la dosar înscrisurile puse in vedere de instanţă.

  • Sedinta din data de 02.02.2010 la ora 9:00

    Complet: Com1
  • Amânat

    Pentru a se face adresă reclamantei S.C. " Luceafărul" S.A. prin Cabinet Individual de Insolvenţă Rotaru Sonia să trimită reprezentant în instanţă , la termenul din 25.02.2010, urmând a arăta instanţei care sunt probele care ar dovedi " caracterul fictiv al preţului din contractul de vânzare cumpărare atacat, respectiv lipsa acestui preţ din înţelegerea contractuală".

  • Sedinta din data de 01.02.2010 la ora 9:00

    Complet: Com2
  • Încheiere

    Admite cererea de abţinere . Încuviinţează abţinerea domnului judecător Smochină David. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi 01.02.2010.

  • Sedinta din data de 26.05.2009 la ora 8:30

    Complet: Com1
  • Respins fond

    Respinge, ca nefondată, acţiunea în constatarea nulităţii absolute. Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 26 mai 2009.

  • Sedinta din data de 28.04.2009 la ora 8:30

    Complet: Com1
  • Amânat

    Faţă de lipsa de procedură cu societatea pârâtă, instanţa urmează a dispune a se cita în cauză pârâta – prin lichidator judiciar, respectiv numitul Balanovici Boris Teodor, domiciliat în municipiul Botoşani, str. Grigore Antipa nr. 1, judeţul Botoşani şi, în temeiul art. 85 coroborat cu art. 107 C.pr.civ., va acorda termen în acest sens;

  • Sedinta din data de 07.04.2009 la ora 8:30

    Complet: Com1
  • Amânat

    Având în vedere susţinerile administratorului judiciar Rotaru Sonia că a depus cerere la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani în vederea desemnării unui lichidator judiciar pentru societatea pârâtă, instanţa va dispune a se face adresă în acest sens la Of. Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru a răspunde, în ce priveşte societatea pârâtă S.C. RODNOC SRL Botoşani, dacă s-a desemnat lichidator judiciar, motiv pentru care se va acorda un termen.

  • Sedinta din data de 24.03.2009 la ora 8:30

    Complet: Com1
  • Amânat

    Faţă de cererea reprezentantului societăţii reclamante, prin administrator judiciar Rotaru Sonia, prin care solicită un termen în vederea numirii şi desemnării unui lichidator la societatea pârâtă, instanţa urmează a o admite şi va acorda un termen în acest sens.

  • Sedinta din data de 24.02.2009 la ora 8:30

    Complet: Com1
  • Amânat

    se revine cu adresă la Of. Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru a răspunde, în ce priveşte societatea pârâtă S.C. RODNOC SRL Botoşani, dacă este desemnat lichidator judiciar, dacă societatea este radiată şi data când s-a început sentinţa de dizolvare.

  • Sedinta din data de 20.01.2009 la ora 8:30

    Complet: Com1
  • Amânat

    Având în vedere cererea administratorului societăţii pârâte depusă la dosar de către reprezentantul reclamantei, instanţa consideră necesar a se solicita relaţii de la Oficiul Registrului şi Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani, în sensul de a ni se comunica dacă a fost desemnat lichidator în urma dizolvării societăţii pârâte, motiv pentru care va acorda un termen în acest sens.

  • Sedinta din data de 16.12.2008 la ora 8:30

    Complet: Com1
  • Amânat

    Având în vedere lipsa de procedură cu societatea pârâtă, instanţa constată necesar a se face adresă la Oficiul Registrului şi Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru a ni se comunica dacă societatea s-a dizolvat şi dacă s-a publicat hotărârea de dizolvare în Monitorul Oficial al României.

  • Sedinta din data de 02.09.2008 la ora 8:30

    Complet: Com1
  • Suspendat

    suspendă cauza conform art. 242 pct. 2 Cpc.

  • Sedinta din data de 10.06.2008 la ora 8:30

    Complet: Com1
  • Amânat

    se amână pentru lipsă de procedură cu pârâta şi dispune a se face adresă reclamantei pentru a indica sediul societăţii pârâte, sub sancţiunea suspendării cauzei conform art. 155 indice 1 Cod procedură civilă.

  • Sedinta din data de 06.05.2008 la ora 8:30

    Complet: Com1
  • Amânat

    se amână pentru lipsă de procedură.

Flux dosar


Actualizare GRPD