M**** G******* E******
Apelant InculpatAdmite apelul declarat de către inculpatul M**** G******* E******, fiul lui Gheorghe şi Ofelia, născut la 20.09.1986 în Târgovişte, jud.Dâmboviţa, domiciliat în comuna Şotânga, Calea Pucioasa, nr.40, jud.Dâmboviţa împotriva sentinţei penale nr.211/21.08.2008 pronunţată în dosarul nr.190/283/2008 de Judecătoria Pucioasa. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi pronunţând o nouă hotărâre, în baza art.74 alin.1 lit.a şi c şi art.76 alin. 1 lit.d Cod penal, reindividualizează pedeapsa aplicată, reducându-i durata de la 1 an la 7 luni închisoare şi fixează termenul de încercare la o perioadă de 2 ani şi 7 luni. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 16 februarie 2009.
Acordă ultim termen de judecată pentru ca procurorul de şedinţă sa ia cunoştinţă de conţinutul avizului înaintat de către Comisia de Avizare şi Control din cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici” Bucureşti. Amână judecarea cauzei la data de 16.02.2009.
Admite cererea formulată de către procurorul de şedinţă, cu privire la amânarea judecării cauzei în vederea avizării raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză de către Comisia de şi Control de pe lângă Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti. Emiterea unei adrese către Comisia de Avizare Medico-legală din cadrul Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti pentru avizarea raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză. Contravaloarea avizului urmează a fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei, urmând ca în final, c/valoarea prestaţiei să fie suportată de către apelantul-inculpat. Amână judecarea cauzei la data de 19 ianuarie 2009. Pronunţată în şedinţă publică din 15 decembrie 2008.
Admite cererea formulată de către procurorul de şedinţă, cu privire la amânarea judecării cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 15 decembrie 2008. Pronunţată în şedinţă publică din 17 noiembrie 2008.
Amână cauza la cererea apelantului pentru pregătirea apărării