P******** D E** L**** J********** F******
RecurentO***** M*****
Intimat Inculpatdecizia penală nr. 676 Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Filiaşi, împotriva încheierii din data de 04 decembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Filiaşi în dosarul nr. 1432/230/2008. Casează încheierea. În baza art. 139 cod de procedură penală Înlocuieşte măsura arestului preventiv cu obligarea de a nu părăsi localitatea, respectiv oraşul Filiaşi. Pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul este obligat: - să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul judiciar conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat - să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispu măsura - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; - să nu se apropie de incinta barurilor SC AZUR SRL Filiaşi şi SC PREST COM SRL Filiaşi , de persoanele vătămate, de membrii familiilor acestora şi de martori şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect; - să nu se afle în locuinţa părţilor vătămate Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 145 alin. 2/2 şi alin 3 cod de procedură penală Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 36/21.11.2008 emis de Judecătoria Filiaşi în dosar nr. 1383/230/2008. definitivă