Z**** V*****
CondamnatÎn baza art. 631 C.pen. şi art. 4491 C.pr.pen., respinge ca rămasă fără obiect sesizarea privind transformarea în închisoare a amenzii penale în cuantum de 1000 (unamie) RON aplicată condamnatului Z.V, prin sentinţa penală nr. 1903 din 25.09.2007 a Judecătoriei Timişoara. În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.04.2009.
Amână judecarea cauzei la data de 15.04.2009, sala 278, C4P pe când se citează condamnatul. Emite adresă către INEP Bucureşti pentru a ne comunica dacă domiciliul cunoscut de instanţă este cel cu care figurează condamnatul şi în baza lor de date iar în caz negativ să ni se indice noul domiciliu sau dacă acesta figurează cu vreo reşedinţă. Emite adresă către Primăria com. Coarnele Caprei, jud.Iaşi, serviciul de stare civilă, în vederea precizării dacă s-a efectuat sau nu menţiune pe actul de naştere relativ la deces. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.03.2009.
Se revine cu adresă către SEIP Timiş , ANP Deata pentru comunicare relaţii
Emite adresă către Primăria com. Birda, jud. Timiş în vederea comunicării dacă condamnatul are bunuri impozabile sau terenuri agricole ce le are în proprietate, către Administraţia Finanţelor Publice Timişoara, jud. Timiş pentru a comunica veniturile care le realizează, sau alte surse impozabile, către ANP pentru a ne comunica dacă condamnatul figurează că fiind încarcerat, către Inspectoratul General al Poliţiei pentru a comunica dacă condamnatul figurează că fiind arestat şi către Direcţia de Evidenţă a Populaţiei pentru a comunica domiciliul sau reşedinţa acestuia.