P******** J*** T*****
ApelantV**** G*****
Intimat INCULPATR****** C*****
Intimat Parte vătămatăAmână pronunţarea la 20.02.2009. Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci şi în consecinţă: Desfiinţează în parte, sentinţa penală nr. 548/27.10.2008 pronunţată de Judecătoria Tecuci în dosar nr. 1926/324/2008, şi în rejudecare: Înlătură din sentinţa penală apelată dispoziţiile prin care s-a soluţionat latura penală a cauzei Condamnă pe inculpatul V**** G*****l la o pedeapsă de 3 ( trei ) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1,4 – 209 alin. 1 lit. e,g,i C.pen. ( faptă din 20.09.2007 ) Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 ( un ) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 republicată. În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C.pr.pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca inculpatul V**** G*****l să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ( trei ) ani închisoare sporită la 3 ( trei ) ani şi 3 ( trei ) luni închisoare. În baza art. 83 C.pen. revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ( trei ) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 532/10.10.2005 a Judecătoriei Adjud, rămasă definitivă prin neapelare la 01.11.2005 şi dispune ca inculpatul V**** G*****l să execute această pedeapsă alături de pedeapsa rezultantă de 3 ( trei ) ani şi 3 ( trei ) luni închisoare mai sus stabilită, astfel că în total va executa o pedeapsă de 3 ( trei ) ani şi 6 ( şase ) luni închisoare. În baza art. 71 C.pen. aplică inculpatului V**** G*****l pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b, c C.pen. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Conform art. 189 C.pr.pen., onorariul avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Galaţi. În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Pentru a se efectua acte de căutare , în privinţa apelantului-inculpat, termen la data de 10.02.2009, sala 2.