P**** E****
ReclamantD*** G*********
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamantul P**** E**** , domiciliat în Bucureşti, sector 6, str, Valea Cerbului , nr. 2, bl N.12, sc.3, ap. 30 în contradictoriu cu pârâta DINU GHEORGHIŢA, domiciliată în com. Crevedia , sat. Dârza, jud. Dâmboviţa. In baza art. 281 din Codul de Procedură Civilă dispune îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 3465 pronunţată la data de 7.11.2008 în dosarul nr. 1934/284/2008 menţionării în cuprinsul considerentelor în loc de „parcela 27, parcela 207”, iar în dispozitiv după menţionarea „transcris în Cartea Funciară nr. 6875” va urma „ situata în T 37, P 207”. Menţine celelalte dispoziţii din cuprinsul sentinţei. Indreptarea se va face în ambele exemplare originale ale hotărârii. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Admite în parte cererea formulată de către reclamantul P**** E**** domiciliat in Bucureşti, sector 6, str.Valea Cerbului, nr.2, bl.N12,sc.3,ap.30 in contradictoriu cu pârâta Dinu Gheorghiţa domiciliata in comuna Crevedia, sat Dârza, judeţ Dâmboviţa. Constată vânzarea –cumpărarea intervenita între reclamant şi parata in privinţa suprafeţei de 1000 mp impreuna cu cota indiviza aferenta din drumul de servitute, teren situat pe raza comunei Crevedia, satul Darza, judetul Dambovita, compus din suprafaţa de 903 mp cu nr. cadastral 8076, transcris un Cartea Funciara, nr.6874, respectiv din suprafaţa de 97 mp cu nr. cadastral 8077 şi transcris în Cartea Funciara nr.6875. Hotărârea ţine loc de act de vanzare – cumpărare. Respinge solicitarea reclamantului privind constatarea vânzării cumpărării suprafeţei de 2000 mp. Obliga pe parata la plata sumei de 5000 Ron cu dobanda legala aferenta, reprezentand avansul achitat din conventia precontractuala autentificata sub nr.2477/28.05.2007. Obliga pe parata la plata sumei de 988,26 RON cu titlul de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Revenirea cu adresa catre OCPI Dimbovita in vederea precizarii situatiei prezente a terenului aflat in litigiu cu atentionarea ca , in caz de neconformare, se vor lua masuri de sanctionare judiciara impotriva persoaneri raspunzatoare in conf. cu prev . art 108 indice 1 din CPC. Amina cauza la data de 31.10.2008 pentru cind reclamantul are termen in cunostinta prin aparatorul sau , se va repeta procedura de citare cu pirita .
Emiterea unei adresa catre OCPI Dimbovita in vederea precizarii situatiei prezente a terenului aflat in litigiu . Amina cauza la data de 3.10.2008 pentru cind reclamantul are termen in cunostinta prin aparatorul sau , se va repeta procedura de citare cu pirita .
Incuviinteaza mijloacele de proba propuse de catre mandatarul avocat al reclamantului ( inscrisurile depuse , interogatoriu , testimoniala ( 2 martori ) , luind act de faptul ca proba cu inscrisuri a fost deja administrata in cauza, odata cu introducerea cererii de chemare in judecata . Pune in vedere mandatarului avocat al reclamantului sa depuna la dosar ,in termen de 5 zile , lista cu numele si adresa martorilor propusi spre a fi citati , in vederea audierii , sub sanctiunea prev . de art 170 Cod Proc Civila . Amina cauza la data de 5.09.2008 pentru cind reclamantul are termen in cunostinta prin aparatorul sau , se va repeta procedura de citare cu pirita cu mentiunea: “ la interogatoriu”.