M**** A********
ContestatorÎn temeiul art.26 al.8 şi 9 din Legea nr.275/2006, respinge ca nefondată contestaţia formulată de către petentul condamnat M.A. Menţine încheierea nr.807/14.11.2008 dată de judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara prin care a fost admisă sesizarea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul Timişoara şi s-a schimbat regimul de executare al pedepsei privative de libertate aplicat petentului, din regim semideschis în regim închis, urmând ca petentul condamnat M.A să-şi execute pedeapsa privativă de libertate în regim închis până la următoarea analiză a conduitei şi eforturilor depuse de acesta pentru reintegrare, conform art.26 al.1 teza a II a din Legea nr.275/2006, perioadă ce începe să curgă de la data pronunţării prezentei sentinţe. În baza art.192 al.2 C.pr.pen., obligă petentul condamnat la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art.189 al.2 C.pr.pen., dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş Definitivă.
Având în vedere că soluţia ce urmează a se pronunţa în cauză depinde de soluţia ce se va pronunţa în dosarul nr. 19414/325/2008
Soluţia depinzând de soluţia din dosar nr. 19414/325/2008, s-a acordat termen.