Ş******* T*****
Intimat IntervenientŞ***** V******
Intimat IntervenientŞ******* R*****
Recurent ReclamantŞ******* M*****
Intimat PârâtŞ******* M*****
Intimat PârâtAdmite ca fondat recursul, modifică în parte decizia, admite apelul, schimbă în parte sentinţa, admite în parte acţiunea precizată şi completată, constată că imobilul constituie bun comun al reclamantului cu soţia, sens în care dispune rectificarea înscrierii de sub B .14. Constată nulitatea parţială pentru cota de 1/2 parte a contractului de vânzare cumpărare şi dispune rectificarea înscrierilor de sub B.16 - 17. Fără cheltuieli de judecată.
Având în vedere cererea de amânare formulată în scris de reorezentantul intimaţilor pârâţi, cauza fiind la primul termen de judecată în această fază procesuală, faţă de poziţia de neopunere a reprezentantului recurentului reclamant, cauza s-a amânat pentru data de 19 februarie 2008.