Dosar 194/217/2008 din 06.02.2008

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 194/217/2008
Data dosar:
06.02.2008
Instanta:
Judecătoria Darabani
Departament:
Darabani
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.09.2008 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul P****** M*******, cu datele de stare civilă, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: - art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, modificată, cu aplicarea art. 74 lit. c, 76 Cod penal la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare. - Art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 modificată, cu aplicarea art. 74 lit. c, 76 Cod penal la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare. În baza art. 33 lit. a, 34 Cod penal, contopeşte cele două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 luni închisoare. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal. În baza art. 81 – 82 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata de 2 ani şi 5 luni. Se aduc la cunoştinţa inculpatului dispoziţiile art. 83 Cod penal privind condiţiile revocării suspendării executării pedepsei. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării executării pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Obligă inculpatul să plătească 580 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul pentru asistenţă juridică din oficiu în sumă de 100 lei va fi achitat anticipat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Botoşani (av. Lojniţă Oreste Ioan). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică la data de 25 septembrie 2008.

    Hotarare 480 din 25.09.2008
  • Sedinta din data de 19.06.2008 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amânat

    - se va solicita reactualizarea fişei de cazier a inculpatului.

  • Sedinta din data de 15.05.2008 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amânat

    - se va reitera procedura de citare cu inculpatul; - se va cita inculpatul şi prin afişare la Consiliul Local Darabani; Pronunţată în şedinţă publică din data de 15 Mai 2008.

  • Sedinta din data de 27.03.2008 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amânat

    Amână soluţionarea cauzei pentru 15.05.2008, ora 8,30, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care: - se va reitera procedura de citare cu inculpatul; - se va reitera procedura de citare cu martorul A****** V*****, sub sancţiunea amenzii; Pronunţată în şedinţă publică din data de 27 martie 2008.

Flux dosar


Actualizare GRPD