Dosar 194/283/2008 din 23.12.2008

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 194/283/2008
Data dosar:
23.12.2008
Instanta:
Curtea de Apel Ploiești
Departament:
Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.03.2009 la ora 09:00

    Complet: 2RPa
  • Soluţionare

    Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, împotriva deciziei penale nr. 194 din 31.10.2008, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, privind pe inculpatul – intimat L**** V******, fiul lui Ion şi Angelica, ns.la 3.12.1963, în com. Văleni, judeţul Dâmboviţa, în prezent cu acelaşi domiciliu, pe care o casează şi menţine ca legală şi temeinică, sentinţa penală nr. 197/05.08.2008, a Judecătoriei Pucioasa. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.03.2009.

  • Sedinta din data de 20.02.2009 la ora 09:00

    Complet: 2RPa
  • Amânat

    Amână cauza la data de 16 martie 2009, sala 1, pentru lipsa apărătorului ales al intimatului inculpat L**** V******.

  • Sedinta din data de 29.01.2009 la ora 09:00

    Complet: 2RP
  • Încheiere

    AMÂNĂ CAUZA LA DATA DE 20.02.2009, SALA 1 - PENTRU LIPSA APĂRĂTORULUI ALES AL INCULPATULUI.

Flux dosar


Actualizare GRPD