S* A***** S* S******** J******** C**** S******
ReclamantB******* G*******
PârâtB******** I*****
PârâtAdmite cererea formulată de petentul S.C. ASIROM S.A. SUCURSALA JUDEŢEANĂ CARAŞ SEVERIN, cu sediul în Reşiţa, str. 1 Decembrie – 1918, nr.4, jud. Caraş Severin. Învesteşte cu formulă executorie sentinţa civilă nr. 386/16.04.2008, pronunţată de Judecătoria Oraviţa în dosarul nr. 196/273/2008. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 15.07.2008.
Hotărâre, Admite acţiunea. Obligă pârâţii în solidar la plata sumei de 3.11780 lei, cu titlu de pretenţii civile şi la plata sumei de 258 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către reclamantă. Definitivă. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.04.2008. Preşedinte,
Amână judecarea cauzei la data de 16.04.2008, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Citarea părţilor ambele cu menţiunea”aplicării ştampilei” şi reclamantul cu menţiunea „a face dovada achitării taxei de timbru judiciar în sumă de 255,38 lei şi timbru judiciar în sumă de 3 lei cu privire la cererea de chemare în judecată”. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.03.2008