Dosar 19746/215/2008 din 30.09.2008

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 19746/215/2008
Data dosar:
30.09.2008
Instanta:
Judecătoria Craiova
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.02.2009 la ora 08:30

    Complet: P6
  • Soluţionare

    În baza art. 87 alin. 1 O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 74 C.pen. şi art. 76 lit. d C.pen. Condamnă pe inculpatul P****** A***** la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 81 C.pen. Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului P****** A***** pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, compus din pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă penală la care se adaugă termenul de 2 ani prev. de art. 82 C.pen. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. Face aplicarea dispoziţiilor art. 64 lit. a teza a-II-a şi lit. b C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza art. 71 alin. 5 C.pen. Suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a şi lit. b C.pen. În baza art. 191 alin.1 C. pr. pen. Obligă inculpatul P****** A***** la plata sumei de 320 lei, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu la instanţă. Cu apel.

  • Sedinta din data de 17.02.2009 la ora 08:30

    Complet: P6
  • Încheiere

    Amână pronunţarea la data de 24.02.2009.

  • Sedinta din data de 20.01.2009 la ora 08:30

    Complet: P6
  • Amânat

    Acordă termen pentru a se repeta adresa către Serviciul de Probaţiune în vederea întocmirii referatului de evaluare pentru inculpat.

  • Sedinta din data de 09.12.2008 la ora 08:30

    Complet: P6
  • Amânat

    Acordă termen pentru administrarea probelor solicitate de apărătorul inculpatului în circumstanţiere.

  • Sedinta din data de 18.11.2008 la ora 08:30

    Complet: P6
  • Amânat

    Se vor cita inculpatul si martorii cu mandat de aducere.

  • Sedinta din data de 21.10.2008 la ora 12:00

    Complet: P6
  • Amânat

    Se va emite adresă către IPJ Dolj pentru comunicare cazier si se va cita martorul din rechizitoriu.

Flux dosar


Actualizare GRPD