P******* M*********** C******
ReclamantS******** C********* I**
PârâtP**** D******
IntervenientAdmite acţiunea. Dispune obligarea pârâtului la desfiinţarea gardului construit din lemn, cu lungimea de 8 m şi înălţimea de 2,5 m, construit fără a deţine autorizaţie de construcţie, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, iar în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii de către pârât autorizează reclamantul să desfiinţeze această construcţie reprezentând gard de lemn pe cheltuiala pârâtului. Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 29.04.2009.
pt a da posibilitatea reclamantului să facă dovada lămuririi dispozitivului sau îndreptarea erorii materiale.
Termen pentru ca reclamantul sa formuleze cerere de îndreptare eroare materială a deciziei pentru a se stabili daca plângerea este mentinută sau nu.
În temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă dispune suspendarea cauzei până la soluţionarea irevocabilă a cauzei obiect al dosarului 2251/215/2008. Cu recurs pe toată perioada suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi 10.12.2008.
pt a se cita persoana care a formulat cerere de intervenţie cu menţiunea de a indica temeiul de drept precum şi dacă formulează o cerere de intervenţie principală sau accesorie.
pt a da posibilitatea reclamantei să ia cunoştinţă de întâmpinare.