S* S***** C******** & C********* S** P*** L********* E***** I***** I****
ContestatorS* K** M**** S**
IntimatAdmite excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Timişoara, invocată din oficiu. Constată că executarea silită pornită la cererea S.C. KVK METAL S.R.L. în dosar execuţional nr. 575/ex/08.12.2008 al SCPEJ Matei Sorin-Romeo & Matei Alina-Ioana a fost suspendată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006. Declină competenţa de soluţionare a opoziţiei la executare în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
Pune în vedere reprezentantei contestatoarei să facă dovada în ceea ce priveşte stadiul executării, respectiv dacă a fost suspendată executarea silită de către SCPEJ Matei Sorin-Romeo & Matei Alina-Ioana în dosarul execuţional nr. 575/ex/2008 şi să precizeze temeiul de drept al suspendării executării silite. Amână judecarea cauzei la data de 24.03.2010, termen dat în cunoştinţa contestatoarei, pentru când se va cita intimata cu un exemplar din înscrisurile depuse de către reprezentanta contestatoarei, iar contestatoarea va face dovada stadiului executării, respectiv dacă a fost suspendată executarea silită de către SCPEJ Matei Sorin-Romeo & Matei Alina-Ioana în dosarul execuţional nr. 575/ex/2008 şi va preciza temeiul de drept al suspendării executării silite.
Amână judecarea cauzei la data de 10.03.2010, termen dat în cunoştinţa contestatoarei, pentru când se va cita intimata cu un exemplar din înscrisurile depuse de către reprezentanta contestatoarei, iar contestatoarea va preciza dacă SCPEJ Matei Sorin-Romeo & Matei Alina-Ioan a suspendat executarea silită în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Pune în vedere reprezentantei contestatoarei să depună la dosar dovada privind deschiderea procedurii de insolvenţă sau de lichidare privind societatea contestatoare. Amână judecarea cauzei la data de 24.02.2010, termen dat în cunoştinţa contestatoarei, pentru când se va cita intimata la sediul acesteia din Timişoara, str. Independenţei, nr. 2, jud. Timiş şi pentru când se va emite adresă către Judecătoria Ploieşti pentru a se comunica rezultatul comisiei rogatorii.
Pune în vedere reprezentantei contestatoarei să depună la dosar sediile societăţilor S.C. SANDER CONSTRUCT & CONSULTING S.R.L. şi S.C. KVK METAL S.R.L. pentru ca acestea să poată fi citate în faţa Judecătoriei Ploieşti în vederea convocării la expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 27.01.2010, termen dat în cunoştinţa contestatoarei şi intimatei, pentru când se va emite adresă către Judecătoria Ploieşti, judeţul Prahova pentru a i se comunica sediile societăţilor S.C. SANDER CONSTRUCT & CONSULTING S.R.L. şi S.C. KVK METAL S.R.L., pentru ca acestea să poată fi citate în vederea convocării la efectuarea expertizei grafologica ce are ca obiectiv: sa se stabilească daca data si suma înscrisă in fila CEC seria BF 306 nr. 00184659, aparţin sau nu reprezentantului tragatorului, fila ce se găseşte la Birou de Executor Judecătoresc Matei Sebastian din Ploieşti, Piata Victoriei nr. 9 bl. CC Sud sc. B et. 1 ap. 19 jud. Prahova.
Amână judecarea cauzei la data de 04.11.2009, termen dat în cunoştinţa contestatoarei şi intimatei, pentru când se va emite adresă către Judecătoria Ploieşti, judeţul Prahova in vederea depunerii răspunsului daca s-a efectuat comisia rogatorie privind expertiza grafologica având ca obiectiv: sa se stabilească daca data si suma înscrisă in fila CEC seria BF 306 nr. 00184659, aparţin sau nu reprezentantului tragatorului, fila ce se găseşte la Birou de Executor Judecătoresc Matei Sebastian din Ploieşti, Piata Victoriei nr. 9 bl. CC Sud sc. B et. 1 ap. 19 jud. Prahova, potrivit adresei emisa de Judecătoria Timişoara la data de 04.05.2009.
Fata de Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Timişoara adoptata la data de 31.08.2009, motivat de imposibilitatea asigurării cerinţelor prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, a art. 21 alin. 3 din Constituţia României si a art. 2 alin 3 din Lg. nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor si al procurorilor referitoare la asigurarea unui proces echitabil si imparţial. Avand in vedere si Hotărarea Adunarii Generale a Federaţiei Naţionale Sindicale PROJUST din data de 31.08.2009 al personalului auxiliar din justiţie, constata ca se impune amânarea judecaţii cauzei pentru un alt termen de judecata.
Se va emite adresa catre Judecatoria Ploiesti, judetul Prahova in vederea depunerii raspunsului daca s-a efectuat comisia rogatorie privind expertiza grafologica avand ca obiectiv: sa se stabileasca daca data si suma inscrise in fila CEC seria BF 306 nr. 00184659, apartin sau nu reprezentantului tragatorului, fila ce se gaseste la Birou de Executor Judecatoresc Matei Sebastian din Ploiesti, Piata Victoriei nr. 9 bl. CC Sud sc. B et. 1 ap. 19 jud. Prahova, potrivit adresei emisa de Judecatoria Timisoara la data de 04.05.2009
Se va emite adresa catre Judecatoria Ploiesti, judetul Prahova in vederea depunerii raspunsului daca s-a efectuat comisia rogatorie privind expertiza grafologica avand ca obiectiv: sa se stabileasca daca data si suma inscrise in fila CEC seria BF 306 nr. 00184659, apartin sau nu reprezentantului tragatorului, fila ce se gaseste la Birou de Executor Judecatoresc Matei Sebastian din Ploiesti, Piata Victoriei nr. 9 bl. CC Sud sc. B et. 1 ap. 19 jud. Prahova, potrivit adresei emisa de Judecatoria Timisoara la data de 04.05.2009
Se va emite adresa catre Judecatoria Ploiesti, judetul Prahova in vederea efectuarii comisiei rogatorii privind expertiza grafologica avand ca obiectiv: sa se stabileasca daca data si suma inscrise in fila CEC seria BF 306 nr. 00184659, apartin sau nu reprezentantului tragatorului, fila ce se gaseste la Birou de Executor Judecatoresc Matei Sebastian din Ploiesti, Piata Victoriei nr. 9 bl. CC Sud sc. B et. 1 ap. 19 jud. Prahova
Emiterea unei adrese catre Judecatoria Ploiesti, judetul Prahova pentru efectuarea unei comisii rogatorii, in sensul administrarii probei expertizei grafologice avand ca obiectiv stabilirea daca data si suma inscrise in fila CEC seria BF 306 nr. 00184659, ce se gaseste la Biroul Executorului Judecatoresc Matei Sebastian din Ploiesti, Piata Victoriei nr. 9 bl. CC Sud sc. B et. 1 ap. 19 jud. Prahova , apartin sau nu reprezentantului tragatorului
Efectuarea unei comisii rogatorii catre Judecatoria Ploiesti, judetul Prahova in sensul administrarii probei expertizei grafologice avand ca obiectiv stabilirea daca data si suma inscrise in fila CEC seria BF 306 nr. 00184659, ce se gaseste la Biroul Executorului Judecatoresc Matei Sebastian din Ploiesti, Piata Victoriei nr. 9 bl. CC Sud sc. B et. 1 ap. 19 jud. Prahova , apartin sau nu reprezentantului tragatorului si emiterea adresei dupa indeplinirea procedurii de citare cu administratorul judiciar si reprezentanta contestatoarei va depune la dosar delegatie din partea lichidatorului judiciar . Se emite adresa in vederea reatasarii dosarului execuţional nr. 575/EX/2008 al Bej Matei Sorin Romeo si Soimosan Alina Ioana.
Se va emite adresa catre Birou de Executor Judecatoresc Matei Sebastian din Ploiesti, Piata Victoriei nr. 9 bl. CC Sud sc. B et. 1 ap. 19 jud. Prahova, cu mentiunea de a depune originalul filei CEC seria BF 306 nr. 00184659
Se va emite adresa in vederea reatasarii dosarului execuţional nr. 575/EX/2008 al Bej Matei Sorin Romeo si Soimosan Alina Ioana.
Se va emite adresa in vederea atasarii dosarului executional nr. 575/EX/2008 al Bej Matei Sorin Romeo si Soimosan Alina Ioana.