B***** A****** c* d********* a***
ReclamantP**** M****
PârâtS***** R**** P*** C******** L**** R****
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanta
INSTANTA, Apreciind necesar a se cita pârâţii cu un exemplar al raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul Popan Gheorghe si cu menţiunea de a preciza dacă au obiecţiuni la raportul de expertiză, va acorda un termen de judecată, sens în care, DISPUNE Amână judecarea cauzei la data de 28 mai 2009 termen dat în cunoştinţă reclamantei, pentru când se vor cita pârâţii cu un exemplar al raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul Popan Gheorghe si cu menţiunea de a preciza dacă au obiecţiuni la raportul de expertiză. Pronunţată în sedinţă publică azi, 30.04.2009.
INSTANTA, Apreciind necesar a se cita expertul Popan Gheorghe cu menţiunea de a depune raportul de expertiză, va acorda un termen de judecată, sens în care, DISPUNE Amână judecarea cauzei la data de 30 aprilie 2009, termen dat în cunoştinţă reclamantei, pentru când se vor cita pârâţii, pentru când se va cita expertul Popan Gheorghe cu menţiunea de a depune raportul de expertiză. Pronunţată în sedinţă publică azi, 16.04.2009.
INSTANŢA Prin tragere la sorţi, va desemna expert în cauză pe ing. Popan Gheorghe, care se va cita cu un exemplar al obiectivelor stabilite de reclamantă prin avocat si cu menţiunea de a efectua raportul de expertiză la efectuarea căruia vor fi avute în vedere atât obiectivele stabilite de reclamantă prin avocat cât si obiectivele stabilite de instanţă : - să se determine suprafaţa de teren a cărei rectificare se solicită ; - să se stabilească vecinătăţile ; - să se stabilească dacă prin modificarea suprafeţei tabulare s-ar aduce atingere proprietăţilor învecinate ; Va stabili în sarcina reclamantei achitarea onorariului minim de expert de 500 lei ; Pentru aceste motive, DISPUNE Desemnează expert în cauză pe ing. Popan Gheorghe, care se va cita cu un exemplar al obiectivelor stabilite de reclamantă prin avocat si cu menţiunea de a efectua raportul de expertiză la efectuarea căruia vor fi avute în vedere atât obiectivele stabilite de reclamantă prin avocat cât si obiectivele stabilite de instanţă : - să se determine suprafaţa de teren a cărei rectificare se solicită ; - să se stabilească vecinătăţile ; - să se stabilească dacă prin modificarea suprafeţei tabulare s-ar aduce atingere proprietăţilor învecinate ; Stabileşte în sarcina reclamantei achitarea onorariului minim de expert de 500 lei ; Amână judecarea cauzei la data de 16.04.2009, termen dat în cunoştinţă reclamantei prin avocat, pentru când se va cita pârâta P**** M****, pentru când se va cita expertul Popan Gheorghe cu un exemplar al prezentei încheieri, cu un exemplar al obiectivelor stabilite de reclamantă prin avocat si cu menţiunea de a efectua raportul de expertiză, pentru când reclamanta prin avocat se va conforma dispoziţiilor instanţei în sensul celor mai sus arătate. Pronunţată în şedinta publică azi,05.03.2009.
INSTANŢA Apreciind necesar a se comunica pârâtei P**** M**** un exemplar al întâmpinării formulate de pârâtul Statul Român reprezentat prin Consiliul Local Recaş, va acorda un termen de judecată si având în vedere faptul că s-a solicitat aplelarea cauzei la « amânări fără discuţii », va proroga discutarea cererii de probaţiune formulată de apărătorul reclamantei la termenul următor, sens în care, DISPUNE Prorogă discutarea probei cu expertiza topografică solicitată de apărătorul reclamantei. Amână judecarea cauzei la data de 05 martie 2009, termen dat în cunoştinţă reclamantei prin avocat, pentru când se va cita pârâta P**** M**** cu un exemplar al întâmpinării formulate de pârâtul Statul Român reprezentat prin Consiliul Local al Comunei Recaş. Pronunţată în şedinta publică azi,05.02.2009