S***************** A************ C****** E****
Recurent ContestatorB** D*** S*******
Intimat IntimatS*** D**** F*** S***
Intimat IntimatAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B** D*** S*******. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S*** D**** F*** S***Respinge contestaţia la executare ca nefondată în privinţa intimatului S.C. Dorna Farm şi ca inadmisibilă în privinţa intimatului B** D*** S*******.
Amână pronunţarea pentru data de 28.07.2008
Amână pronunţarea pentru 24.07.2008
Văzând solicitarea av. Aparaschivei Anca, pentru contestatoare, ia act de completarea contestaţiei la executare şi pune în vedere acesteia să formuleze în scris cererea de completare. Văzând lipsa relaţiilor solicitate de la B** D*** S*******, constată necesar emiterea unei adrese pentru a ne comunica dovezile de comunicare ale celor două înscrisuri depuse la termenul trecut, cu precizarea faptului că este lipsit de relevanţă dacă executorul judecătoresc se află în concediu, având în vedere că BEJ este o instituţie iar aceste relaţii se pot trimite şi de asistenţii executorului. Amână judecarea cauzei la 17 iulie 2008, pentru când: - se va emite adesă B** D*** S*******, cu menţiunile de mai sus, - apărătorul contestatoarei va face completarea cererii în scris; - se va cita B** D*** S*******.
Văzând susţinerile părţilor şi solicitarea apărătorului contestatoarei, constată necesar acordarea unui termen pentru ca părţile să ia la cunoştinţă de conţinutul celor două înscrisuri şi pentru emiterea unei adrese către B** D*** S******* pentru a ne comunica dovezi prin care au fost comunicate cele două înscrisuri la dosarul debitorului Amână judecarea cauzei la 30 iunie 2008, pentru când: - se va emite adresă la B** D*** S*******, în sensul celor arătate mai sus; - părţile vor lua cunoştinţă de conţinutul celor două înscrisuri; - se va cita B** D*** S*******.
Repune cauza pe rol termen 20.06.20Analizând actele dosarului, constată necesară repunerea cauzei pe rol pentru emiterea unei adrese către B** D*** S******* pentru a ne comunica dacă a încheiat proces verbal de stabilire a cheltuielilor de executare şi proces verbal de sechestru a bunurilor mobile ale debitorului – contestator lăsate în custodie şi să le înainteze la dosarul cauzei. Cu privire la cererea de suspendare a executării silite până la soluţionarea prezentei contestaţii la executare, instanţa o consideră întemeiată, având în vedere că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că s-a depus cauţiune în termen legal şi continuarea executării silite ar putea avea efecte ireversibile. Ca atare, suspendă executarea începută în dosarul de executare 9/1.02.2007 al B** D*** S******* până la soluţionarea prezentei contestaţii la executare Repune cauza pe rol. Acordă termen la 20.06.2008 când se vor cita părţile. Suspendă executarea începută în dosarul de executare 9/1.02.2007 al B** D*** S******* până la soluţionarea prezentei contestaţii la executare. Dispune emiterea unei adrese către B** D*** S******* pentru a ne comunica dacă a încheiat proces verbal de stabilire a cheltuielilor de executare şi proces verbal de sechestru a bunurilor mobile ale debitorului-contestator lăsate în custodie şi să le înainteze la dosarul cauzei. Cu recurs în mod separat pentru dispoziţia referitoare la suspendarea executării silite. 08
Amână pronunţarea pentru 30.05.2008.
Amână pronunţarea pentru 29.05.2008.
Faţă de această situaţie, constată necesar acordarea unui termen pentru ca debitorul să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi pentru a se studia dosarul de executare care a fost ataşat la dosarul cauzei. Amână judecarea cauzei la 27 mai 2008, pentru când: - se va cita B** D*** S*******; - părţile au T.C.
Văzând că nu s-a ataşat dosarul de executare silită 9/2007, constată necesar acordarea unui termen pentru a se reveni cu adresă la B** D*** S******* pentru a ne înainta o copie după acesta. Amână judecarea cauzei la 23 aprilie 2008, pentru când. - se va introduce în citativ şi se vor face modificările corespunzătoare în sistemul Ecris S.C. Dorna Farm S.R.L., ce se va cita pentru termenul următor cu duplicatul acţiunii şi cu o copie de pe încheierea de şedinţă de la acest termen; - se va reveni cu adresă la B** D*** S*******, în sensul celor arătate mai sus - Se va cita intimatul B** D*** S******* cu menţiunile de mai sus, - Se va proroga soluţionarea cererii de suspendare a executării silite, având în vedere că nu s-a depus cauţiune de contestatoare şi nici nu s-a ataşat dosarul 9/2007 a B** D*** S*******.