N******** V******
Recurent ReclamantS* S***** D**** S** S*** M***
Intimat PârâtÎn vederea deliberării, amână pronunţarea pentru data de 22 octombrie 2010. În vederea deliberării, amână pronunţarea pentru data de 27 octombrie 2010. RESPINGE ca nefondat civil declarat de recurenta reclamantă NICOLESCU VIORICA, împotriva sentinţei civile nr. 1017/D din 15 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Satu Mare pe care o menţine în întregime. Fără cheltuieli de judecată.
Suspendă judecarea cauzei în baza art. 244 pct. 2 Cod procedură civilă.
Faţă de împrejurarea că reprezentanta intimatei a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru a depune la dosar dovada înregistrării plângerii penală împotriva funcţionarului instanţei care a înregistrat recursul, amână judecarea cauzei pentru data de 10 septembrie 2008, cam 39, ora 9,00.
Faţă de cererea de amânare din motive medicale solicitată de reprezentanta intimatei.
Suspendat.