I*** C*********
InculpatÎn temeiul art. 334 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, în sensul înlăturării stării de recidivă postexecutorii prev. de art. 37 lit. b Cod penal. Condamnă pe inculpatul I C, la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, prev. şi ped. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată.Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C.Pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C.Pen.În baza disp. art. 81 C. Pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe o perioadă de 3 ani care, conform disp. art. 82 C.Pen. , constituie termen de încercare.În temeiul disp. art. 71 alin. 5 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii.
Amana pronuntarea la data de 11.03.2009.
acorda termen pentru continuraea cercetarii judecatoresti la data de 04.03.2009
Acorda termen pentru continuarea cercetarii judecatoresti la data de 04.02.2009.
Fata de lipsa inculpatului, acorda termen la data de 07.01.2009