B****** G* A***** G******
InculpatZ**** T***** A G******* Ş* V*******
MartorCondamnă pe inculpatul Boncheş Andrei Gabriel pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală prevăzută de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 modificată, cu aplicarea art.74 lit.a şi c, art.76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.71 C.P. In baza art.81 - 82 C.P. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ( doi) ani şi 8 (opt) luni. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 C.P. În baza art.71 al.5 C.P. pe perioada de încercare suspendă executarea pedepselor accesorii prev. de art.64 lit.a-c C.P. Obligă pe inculpat să plătească statului 500 lei RON cheltuieli judiciare, din care 100 lei revin Ministerului de interne, 100 lei revin Ministerului Public, diferenţa revine Ministerului Justiţiei ( din care 200 lei RON reprezintând onorariul avocatului din oficiu au fost avansaţi din fondurile Ministerului Justiţiei). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare.Pronunţată în şedinţa publică din 15 decembrie 2008.