P****** I***** G*******
ReclamantP****** E*****
PârâtP****** C********
PârâtP****** T****
PârâtP****** E***
PârâtRespinge cererea de îndreptare eroare materială ca neîntemeiată. Cu apel
la 19.07.2011
la 13.07.2011
la 06.07.2011
la 29.06.2011
Respinge cererea ca neintemeiata. Cu apel.
În vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată, instanţa acordă termen 11.05.2011
Admite cererea. Dispune îndreptarea erorilor materiale strecurate în Sentinţa Civilă nr. 1337/24.04.2009. Cu apel.
Admite cererea. Dispune indreptarea erorii materiale strecurate în Sentinţa civilă nr.1337/2009 în sensul că atribuie reclamantei 1685 mp, tarlaua 29, parcela 266/3 iar pârâţilor câte 3525 mp, în tarlaua 266/3. Cu recurs.
Amana pronuntarea la data de 22.12.2010
Amana pronuntarea la data de 15.12.2010
Admite cererea. Admite în parte cererea reconvenţională. Dispune ieşirea din indiviziune a părţilor cu privire la terenul în suprafaţă de 1,41 ha, situat ăe raza comunei Cernica, individualizat în titlul de proprietate nr. 62795/24.10.2002. Omologhează raportul de expertiză întocmit de expert tehnci Chirca Florin, varianta nr. 1. Atribuie reclamantei P****** I***** G*******, următoarele suprafeţe de teren: - 920 mp, tarlaua 36, parcela 304/36; - 920 mp, tarlaua 36, parcela 304/37; - 1866 mp, tarlaua 29, parcela 266, lotul nr. 1 din anexa 4 la raportul de expertiză, cu vecinii: N - Parohia Tânganu, E - P265; S - P****** E***, V - D272. Atribuie pârâtului P****** E***, suprafaţa de 3525 mp, lotul nr. 2, din anexa nr. 4, lotul nr. 27, P266, cu vecinii: N- P****** I***** G*******, E - P265, S - P****** C********, V - D 272. Atribuie pârâtei P****** C******** suprafaţa de 3525 mp, lotul nr. 3, T29, P266, cu vecinii: N - P****** E***; E - P265; S - P****** E***** şi Winter Gorg; V - D272. Atribuie pârâţilor P****** E***** şi Winter Gorg, suprafaţa de 3525 mp, lotul nr. 4, P266, T 29, cu vecinii: N - P****** C********; E - P265; S - Nicolae Constantin; V - D272. Obligă pe pârâţii P****** E*** şi P****** C********, să plătească fiecare câte 250 lei reclamantei, iar pe pârâţii P****** E***** şi Winter Gorg să plătească împreună suma de 250 lei reclamantei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expertiză. Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.