Dosar 2099/188/2008 din 26.09.2008

acţiune în constatare PERFECTARE VÎNZARE CUMPĂRARE


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2099/188/2008
Data dosar:
26.09.2008
Instanta:
Judecătoria Bicaz
Departament:
JUDECĂTORIA BICAZ
Obiect:
acţiune în constatare PERFECTARE VÎNZARE CUMPĂRARE
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.01.2009 la ora 9:00

    Complet: Cc-7a
  • Admis fond

    Perfectează vânzarea.

  • Sedinta din data de 04.12.2008 la ora 9:00

    Complet: Cc-7
  • Amânat

    Faţă de completarea acţiunii şi în temeiul dispoziţiilor art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă, apreciind că probele cu înscrisuri şi expertiză sunt legale, pertinente şi concludente pentru justa soluţionare a cauzei, le va încuviinţa astfel cum au fost solicitate; D I S P U N E: Introduce în cauză în calitate de pîrît, în contradictoriu cu pîrîtul Ţ**** T*****, oraşul Bicaz – prin reprezentantul său legal primarul. Încuviinţează probatoriul astfel, cum a fost solicitat. Amână judecarea cauzei la data de 08.01.2009, ora 9, pentru când reclamanţii primesc termenul în cunoştinţă; - se vor cita pîrîţii cu duplicat după precizări. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.12.2008.

  • Sedinta din data de 20.11.2008 la ora 9:00

    Complet: Cc-7
  • Amânat

    Pentru achitarea taxei judiciare de timbru

  • Sedinta din data de 23.10.2008 la ora 9:00

    Complet: Cc-7
  • Amânat

    Pentru soluţionarea cererii de scutire de achitare taxă judiciară de timbru

Flux dosar


Actualizare GRPD