G******** L*****
ContestatorP**** D******
IntimatG****** M***** A********
IntimatG****** M***** G*****
IntimatG****** C***** A***
IntimatRespinge ca nefondată contestaţia in anulare. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 3.11.2008, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
amanare pronuntare 3.11.2008
Admite cererea formulată în scris de contestatoare prin care solicită amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător. Se citează părţile lipsă, contestatoarea cu menţiunea de a depune la dosar până la următorul termen de judecată dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei şi 0,15 lei timbru judiciar, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Se ataşează dosarul nr. 2410/214/2006 al Tribunalului Argeş în care se pronunţat decizia contestată. Amână judecarea cauzei la 27.10.2008. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Septembrie 2008, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.