S*********** C*********
ContestatorI************ D* P****** A* J******** I******* ( P** I************** P****** A********** B***** A**
IntimatAdmite plângerea contravenţională. Anulează procesul verbal de constatare a contravenţiei şi înlătură sancţiunile cuprinse în acesta. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Termen pentru când se va efectua adresă către petent pentru a comunica data şi modalitatea în care a formulat plângerea la intimată, dacă a depus-o personal sau prin scrisoare şi în acest din urmă caz să prezinte dovada în acest sens.
Pt.administrarea probei cu înscrisuri încuv.anterior, amână jud.cauzei.
pentru ca părţile să precizeze dacă plângerea a fost depusă personal de petent sau prin scrisoare, la oficiul poştal
acordă termen pentru citarea intimatului cu menţiunea de a înainta actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenţie
pentru citarea intimatului cu menţiunea de a înainta actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenţie şi solicitarea numelui şi adresei persoanei vinovate de neîndeplinirea corectă a procedurii cu intimatul în vederea amendării
Acordă termen pentru a se îndeplini procedura de citare cu petentul.