A****** V*****
Reclamant IntimatA**** I*****
Reclamant IntimatA******** E**** M****
Reclamant IntimatB**** V*****
Reclamant IntimatB***** L*****
Reclamant IntimatAdmite cererea. Îndreaptă eroarea materială strecurată în practicaua, considerentele şi dispozitivul sentinţei nr.1391 din 26 iunie 2008 pronunţată în dosarul nr.2122/86/2008, în sensul că „în loc de reclamantul Dascălu Valeriu” se va scrie „reclamanta Dascălu Elena”. Prezenta încheiere face parte integrantă din sentinţa nr.1391 din 26 iunie 2008 a Tribunalului Suceava-Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr.2122/86/2008. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 01.03.2005-14.04.2005. Admite în parte acţiunea. Obligă pârâta Direcţia Judeţeană de Statistică Suceava să acorde reclamanţilor, în funcţie de data angajării, suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază datorat începând cu datat de 15.04.2005 până la data de 26.06.2008, data pronunţării sentinţei, proporţional cu timpul lucrat, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Respinge cererea privind plata drepturilor reprezentând suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioada 01.03.2005-14.04.2005, ca fiind prescrisă. Respinge ca nefondat capătul de cerere privind plata acestor drepturi în continuare. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Acordă un nou termen de judecată. Se va emite adresă reclamanţilor să depună la dosar dovada angajării, perioada şi funcţia deţinută în cadrul unităţii pârâte.