T****** A*****
PetentI************ D* P****** A* J*** H********
IntimatAdmite plângerea civilă precizată, înaintată de petentul T****** A***** în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI HUNEDOARA. În consecinţă: Anulează procesul-verbal de contravenţie seria PCA nr. 3562568/29.03.2008 încheiat de SPR HUNEDOARA. Dispune exonerarea petentului de plata amenzii în sumă de 450 RON - ce i-a fost aplicată prin acesta şi restituirea sumei de 225 RON – reprezentând jumătate din minimul amenzii – achitată cu chit. AR XWF 6290133/31.03.2008 - emisă de Consiliul Local Arad. Înlătură măsura reţinerii permisului de conducere al petentului - în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10.11.2008.
Faţă de conţinutul adresei nr. 390975/26.06.2008, depusă la dosarul cauzei de intimat, a apreciat necesar soluţionării cauzei efectuarea unei adrese la IGPR pentru a depune la dosar dovada omologării aparatului radar,
Pentru a se comunica un exemplar al notelor de şedinţă cu intimatul, în vederea exprimării poziţiei faţă de excepţia invocată,
Apreciind întemeiată cererea de amânare formulată de reprezentanta petentului – av. Bujancă Meszaros Monika Totodată, pentru a se comunica un exemplar al întâmpinării cu petentul
Apreciind întemeiată cererea formulată de petent, prin reprezentantă, Pentru ca intimatul să depună la dosarul cauzei planşele foto efectuate la data încheierii procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, copia certificatului de omologare a aparatului radar, buletinul de verificare metrologică a acestuia şi autorizaţia de operator radar pentru agentul Nani Sebastian,