H**** M* G******
InculpatB******* M****
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul Hăilă Gabriel pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a, b, c, 75 lit. c, 76 C. pen. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. Face în cauză aplicaţiunea art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b C. pen. În temeiul art. 81, 82, 71 alin. 5 C. pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi a celei accesorii pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen. Constată că partea vătămată B******* M**** nu s-a constituit parte civilă în cauză. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 950 lei, cheltuieli judiciare, în care s-a inclus suma de 100 lei, onorariu avocat oficiu din faza judecăţii, ce se va avansa B.A. Botoşani din fondurile M.J. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 12 mai 2008.
Instanţa încuviinţează proba solicitată de către inculpat prin apărătorul său şi totodată dispune citarea martorului din lucrări Belciug Costel, cu mandat de aducere pentru termenul acordat din data de 12 mai 2008.