C****** M**** L* C***** D* A*** S******
IntimatC********* O*** M****** - d*******
IntimatI**** L***** M******** C***** D* A*** S******
IntimatI*** B****** L* C***** D* A*** S******
IntimatN**** V****** L* C***** D* A*** S******
IntimatAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice. Respinge cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge ca nefondată excepţia inadmisibilităţii invocată prin întâmpinare. Admite în parte cererea . Lămureşte dispozitivul sentinţei nr. 854/17.06.2008 pronunţată de Tribunalul Suceava- secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 2177/86/2008 în sensul că drepturile salariale reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază trebuie acordate reclamantei Hulubaş Daniela şi după data pronunţării sentinţei nr. 854/2008, respectiv 17. 06.2008, până la data abrogării/încetării acestor drepturi salariale conform Legii nr. 330/2009. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Suceava. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalacameraconsiliu96/2020 din 19.11.2020Amana pronunţarea pentru 19.11.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grija grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.11.2020Amână pronunţarea pentru 12.11.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta secreta din 05.11.2020Având în vedere lipsa de procedură pentru acest termen de judecată
Incheiere de sedinta secreta din 08.10.2020Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de acesta. Admite în parte cererea. Obligă pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava să plătească reclamanţilor sumele reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază proporţional cu timpul lucrat, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, după cum urmează: - pentru reclamanta Iacob Luxiţa Margareta – de la data de 01.01.2004 până la data de 14.03.2006; - pentru reclamanta Ciobanu Maria – de la data de 01.01.2004 până la data de 31.01.2007; - pentru reclamantele Airoaie Lucia, Gheaţău Angela, Hulubaş Daniela şi Ungureanu Mihaela – de la data de 01.01.2004 până la data pronunţării prezentei sentinţe: - pentru reclamanta Grosu Maria – de la data de 01.08.2006 - până la data pronunţării prezentei sentinţe: - pentru reclamanta Striblea Ancuţa – de la data 01.01.2006 - până la data pronunţării prezentei sentinţe: - pentru reclamanta Vasiliu Roxana Alina – de la data de 01.04.2007 - până la data pronunţării prezentei sentinţe: - pentru reclamanta Drîmbă Larisa Cristina – de la data de 01.05.2007 - până la data pronunţării prezentei sentinţe: - pentru reclamanta Dejan Anca Mioara – de la data de 07.02.2007 - până la data pronunţării prezentei sentinţe: Obligă pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Suceava să plătească reclamanţilor sumele reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază proporţional cu timpul lucrat, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, după cum urmează: - pentru reclamanta Iacob Luxiţa Margareta - de la data de 15 martie 2006 – până la data pronunţării prezentei sentinţe; - pentru reclamanta Ciobanu Maria – de la data de 01.02.2007 - până la data pronunţării prezentei sentinţe; - pentru reclamantele Piticar Niculina şi Toma Nicoleta – de la data de 01.07.2005 - până la data pronunţării prezentei sentinţe; - pentru reclamanţii Cristurean Oana Mihaela şi Ilaş Benonie – de la data de 01.01.2006 - până la data pronunţării prezentei sentinţe; - pentru reclamanţii Mocanu Mircea, Neagu Valeria şi Neagu Dumitrescu Rodica – de la data de 01.04.2004 - până la data pronunţării prezentei sentinţe;. Respinge cererea privind plata sumelor reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu data pronunţării prezentei hotărâri şi în continuare ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 17 iunie 2008. Preşedinte,
Hotarare 854 din 17.06.2008