S********* Î********* P************* C***** D* A****
ReclamantŞ***** C* C****** I***** S******
PârâtC***** N*******
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pe pârâta Ş***** C* C****** I***** S****** să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând plata cu ora pentru două ore săptămânal corespunzătoare perioadei octombrie 2001-31.12.2003, drepturi ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflatie la data plăţii efective. Obligă pe pârâta C***** N******* să vireze celeilalte pârâte fondurile necesare achitării acestor drepturi. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.10.2008, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 20.10.2008
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei solicitată de reprezentantul reclamantului pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării. Prorogă discutarea excepţiei autorităţii de lucru judecat, invocată prin întâmpinare. Amână judecarea cauzei la data de 16.10.2008 Se citează pârâtele. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Septembrie 2008 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.