S* Z*** L***** S**
ReclamantD******* G******* A F********* P****** A****
PârâtA************ F********* P****** P******
PârâtRespinge contestaţia. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la data de 13.07.2009.
Amână pronunţarea la data de 06.07.2009.
Amână judecarea cauzei la data de 19.01.2009, sala 1, ora 12.00, pentru când reclamanta şi pârâta D.G.F.P. Argeş păstrează termen în cunoştinţă. Admite, în temeiul art. 209 Cod procedură civilă, cererea de amânare a judecăţii cauzei formulată de către expert, pentru efectuarea raportului de expertiză, găsind-o întemeiată. Dispune revenirea cu adresă către expert cu solicitarea de a efectua şi depune la dosarul cauzei lucrarea de expertiză, cu respectarea dispoziţiilor art. 208 şi 209 Cod procedură civilă. Se reia procedura de citare cu pârâta Administraţia Finanţelor Publice Piteşti. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Noiembrie 2008, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, contencios administrativ şi fiscal.
Amână judecarea cauzei la data de 17.11.2008, sala 1, ora 12:00, pentru când reclamanta şi pârâta D.G.F.P. Argeş păstrează termen în cunoştinţă. Admite, în baza art. 209 Cod procedură civilă, cererea de amânare a judecăţii cauzei formulată de reprezentanta convenţională a pârâtei D.G.F.P. Argeş. găsind-o întemeiată. Dispune revenirea cu adresă către expert, cu solicitarea de a depune la dosarul cauzei lucrarea de expertiză, în condiţiile stabilite de art. 208 şi 209 Cod procedură civilă, sub sancţiunea amendării în caz de neconformare, conform art. 108 ind. 1 alin. 1 pct. 2 lit. c. Cod procedură civilă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Octombrie 2008, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, contencios administrativ şi fiscal.
Amână judecarea cauzei la data de 13.10.2008, sala 1, ora 12:00, pentru când reclamanta şi pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş păstrează termen în cunoştinţă. Se va cita pârâta Administraţia Finanţelor Publice Argeş. Se revine adresă cu către expert UŢĂ ADRIAN cu menţiunea efectuării şi depunerii lucrării cu respectarea disp. art. 208-209 C.pr.civilă .
Admite cererea formulată de reprezentanta pârâtei D.G.F.P. ARGEŞ prin care solicită amânarea cauzei pentru lipsa de procedura cu pârâta ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE PITEŞTI cât şi pentru lipsa raportului de expertiză dispus a se efectua în cauză. Se revine adresă cu către expert UŢĂ ADRIAN cu menţiunea efectuarii şi depunerii lucrarii cu respectarea disp. art. 208-209 C.pr.civilă . Se citeaza pârâta ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE PITEŞTI. Amână judecarea cauzei la 15.09.2008. Cu recurs odată cu fondul. . Pronunţată în şedinţa publică de la 18.06..2008 la Tribunalul Argeş-Secţia Civila-complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Admite cererea formulată de apărătorul reclamantului prin care solicită amânarea cauzei pentru lipsa de procedura cu pârâta ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE PITEŞTI cât şi pentru lipsa raportului de expertiză dispus a se efectua în cauză. Se revine adresă cu către expert UŢĂ ADRIAN cu menţiunea efectuarii şi depunerii lucrarii cu respectarea disp. art. 208-209 C.pr.civilă . Se citeaza pârâta ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE PITEŞTI. Amână judecarea cauzei la 18.06..2008. Cu recurs odată cu fondul. . Pronunţată în şedinţa publică de la 16.05..2008 la Tribunalul Argeş-Secţia Civila-complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Admite proba cu expertiză contabilă solicitată de reprezentantul reclamantului cu obiectivele menţionate în considerentele prezentei încheieri. Numeşte expert contabil pe UŢA ADRIAN căruia i se va emite adresă în sensul efectuarii şi depunerii lucrarii cu respectarea disp.art.208-209 C.pr.civila. Fixează onorariu provizoriu în sumă de 500 lei în sarcina reclamantei şi pune în vedere reprezentantului acesteia să depună la dosar dovada achitarii onorariului sub sancţiunea decaderii din probă. Se emite adresă către Biroul de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş . Amână judecarea cauzei la 16 mai 2008. Se citează pârâta A************ F********* P****** P******. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.04. 2008 la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă-complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Admite proba cu înscrisuri solicitată de reprezentantul reclamantei şi reprezentanta pârâtei D.G.F.P. ARGEŞ. Prorogă discutarea probei cu expertiză solicitată de reprezentantul reclamantei după administrarea probei cu înscrisuri. Se citează pârâta ADMINISTRATIA FINANŢELOR PUBLICE PITESTI. Amână judecarea cauzei la 11 aprilie 2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Martie 2008 la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă-complet specializat contencios administrativ şi fiscal.